„Lumea, ca o clepsidra, sfarama aceleasi pietre de miliarde de ani. Le scoate marunte, prin palnii fragile, ca sa devina stalpi pe lumea cealalta. Cu gurile deschise, oamenii asteapta sa le cada in ele pamantul. Pe urma, ei parcurg drumul de piatra, vomitat de altii care au trecut pe acolo, ca sa ajunga la zidul inca netencuit, ce tocmai se ridica. Finisajul e scuipat printre dinti. Dar pietrele, adevaratele pietre, trec din gura-n gura. Greutatea lor e greu suportata de un singur set de m...
