Carti in categoria Memorialistica

„Orice minte, la intrarea in viata, e cruda si <salbatica>. Dar daca ne este data in grija ca minte a noastra, noi suntem cei chemati s-o ajutam sa devina <o minte adevarata>, s-o cultivam si s-o facem sa se coaca. Raspundem, mai presus de orice, pentru mintea noastra, pentru felul in care i-am trasat contururile si pentru cel in care, pornind de la ea, ne-am ales apoi viata. Adevarul e ca nu poti spune <eu> si nu poti revendica un destin decat la capatul unui act solitar...

S-ar putea ca, atunci cand pierdem fiintele cele mai apropiate, ele sa ne ia intr-o masura cu ele. Tocmai pentru ca o parte din tine migreaza odata cu cei care au plecat, moartea e descarcata in buna parte de dificultatea ei. Poate ca noi murim cu ochii atintiti catre ei. Si poate ca, in felul acesta, traim moartea intr-o forma mai blanda.

Despre roata destinului, urzeala sortii si chipurile neasteptate ale ursitei se vorbeste si se scrie de cand lumea. Vechi si noi, culturile si civilizatiile dau intelesuri tulburator-obscure acestor forte nevazute care par sa conduca din umbra vietile oamenilor. Ce este, pana la urma, destinul? O zeitate legata la ochi? Libertatea omului de a-si asuma propriile fapte si decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?Zece scrisori schimbate cu eleganta si firescul unei prietenii intelectuale vechi de pe...

„Dupa prima noastra intalnire, s-a intamplat ceva neasteptat. Stand de vorba, ne-am pomenit prinsi in complicitatea pe care o crea insusi dialogul nostru. A inceput sa ne placa jocul pe care-l jucam. Mircea Ivanescu s-a lasat impins, pentru o ultima oara, pe coridoarele vietii lui, dandu-mi senzatia ca i-am prilejuit o mare si finala recapitulare a ei. ?i ca, intr-un fel nerostit, imi era recunoscator pentru asta. Iar eu, la randul meu, urmandu-l pe drumul pe care i-l deschideam prin int...

„Nimeni nu poate spune cand alege cineva sa nu mai traiasca pentru ca viata i-a fost trasa prea jos. Nimeni nu poate spune cand anume o societate, acumuland o cantitate de disperare, scarba si revolta incompatibile cu pofta minima de viata, isi atinge punctul ei de fierbere. La noi, la romani, lucrul acesta e cel mai putin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a ramas pana in clipa de fata un mister. Romanii numesc «minune» o reactie colectiva pe care nimic n-o preves...

„Citind aceste pagini, mi-am dat seama ca am tacut bine atatia ani de zile. Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pana acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost tocmai «sentimentul constient al insuficientei personale».Veninul strans in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecand au luat parti din ...

„In aceste pagini cuvintele sunt mobilizate intr-un regim de urgenta. In joc este o reparatie a Istoriei si incercarea de a iesi dintr-un trecut traumatic. Se traieste cu teama ca s-ar putea intampla din nou ceva rau, altfel rau decat inainte, folosindu-se materialul, distorsiunile si tehnicile cu care operase raul de pana atunci. Pericolul este o noua adjudecare a scenei publice de catre vechii protagonisti, care sunt pe cale sa-si schimbe costumele si sa-si distribuie rolurile pentru a j...

Un tata ii scrie, inaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e in America, iar destinatarul, in Japonia. Dupa operatie, scrisorile continua sa se inlantuie. Se agata mai intai „ca iedera" de orice le iese in cale, apoi, dupa intoarcerea acasa a tatalui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celalalt sex", ce cautam intr-o lume in care nu parem destinati fericirii?Protagonista scrisorilor este insa inima, in toate ipostazele ei: inima de tata, inima d...

„Orice minte, la intrarea in viata, e cruda si «salbatica». Dar daca ne este data in grija ca minte a noastra, noi suntem cei chemati s-o ajutam sa devina «o minte adevarata», s-o cultivam si s-o facem sa se coaca. Raspundem, mai presus de orice, pentru mintea noastra, pentru felul in care i-am trasat contururile si pentru cel in care, pornind de la ea, ne-am ales apoi viata. Adevarul e ca nu poti spune «eu» si nu poti revendica un destin decat la capatu...

Asa cum spune si titlul, cititorul are în fata o carte alcatuita din scrisori. Nu e prima de acest gen si, desigur, nici ultima. Ceva o singularizeaza totusi: prilejul care i-a dat nastere, grauntele în jurul caruia s-au asternut atâtea gânduri si atâtea sentimente – nu întotdeauna avuabile, însa întotdeauna salvate de frumusetea expresiei. Acest „graunte" este o alta carte: Jurnalul de la Paltinis. Despre el vorbesc în scris...

Prezentare: O noua carte a lui Gabriel Liiceanu pe firul confesiv al Usii interzise (40 000 de exemplare vândute). Un tata îi scrie, înaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia. Dupa operatie, scrisorile continua sa se înlantuie. Se agata mai întâi „ca iedera" de orice le iese în cale, apoi, dupa întoarcerea acasa a tatalui, devin confesiuni pe cele mai delicate su...

"Citind aceste pagini, mi-am dat deodata seama ca am tacut bine atatia ani de zile. Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pana acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost <sentimentul constient al insuficientei personale>. Veninul strans in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecand au luat parti din mine, sa-m...

Paginile Apelului catre lichele au fost scrise pe fundalul unei drame istorice. Ele sunt febrile pentru ca au fost puse pe hartie sub febra urgentei de a evacua trecutul si sub teama ca ar putea sa ni se intample ceea ce intre timp ni s-a intamplat. Din acest punct de vedere volumul Apel catre lichele este documentul unei societati invinse si, confruntat cu ceea ce a urmat si cu momentul in care ne aflam, un document al triumfului lichelelor. El este totodata un proiect tipic de intelectual uman...

Citind aceste pagini, mi-am dat deodata seama ca am tacut bine atatia ani de zile. Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pana acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost tocmai „sentimentul constient al insuficientei personale". Veninul strans in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecand au luat parti din mine...

Citind aceste pagini, mi-am dat deodata seama ca am tacut bine atitia ani de zile. Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pina acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost tocmai "sentimentul constient al insuficientei personale". Veninul strins in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecind au luat parti din mine, sa-m...