Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles
Nu sunt multi poeti in zilele noastre care sa aiba nostalgia satului cu o mai acuta traire dramatica, de cum a avut-o Grigore Vieru. Pentru el satul era lumea, iar lumea era, inainte de toate, limba maicii sale, limba neamului romanesc, pentru rostirea careia n-a pregetat sa se pronunte, s-o cante si sa-i toarne in tipare toata suferinta acelei parti a natiunii care a fost instrainata cu brutalitate din matca firesca a curgerii sale prin timpi. ,,Doamne - zice el, ca intr-un murmur de rugaciune - poate cai n-am fost nici sfant, nici ostean, / Pur si simplu, ziditu-m-am de viu/ In templul Limbii Romane" (Templul) E in aceasta poezie, ce amiroase a glie si a codru, o forta de exprimare nebanuita, prin simplitate, prin frustetea verbului decantat in canon traditional, ce-l asaza in randul marilor poeti nationalisti - in cel mai bun si cel mai autentic inteles al cuvantului -, de la Andrei Muresanu la Alexie Mateevici si de la George Cosbuc la Octavian Goga, nu mai putin Ioan Alexandru sau Adrian Paunescu. Iata o linie poetica, daca vreti, extrem de productiva in literatura romana, ilustrata mai bine prin cantec decat prin cautate solutii de expresivitate moderna (modernista). Poezia - si Grigore Vieru o ilustreaza la superlativ - se naste aici din trairea spontana si autentica a sentimentelor desteptate intr-o constiinta curata a fiintarii obarsiilor primordiale. Constantin Cublesan Nr. de pagini : 164Anul aparitiei : 2016
