Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.
 
 

O suta si una de poezii, Nichita Stanescu - Stanescu, Nichita

Editura EDITURA ACADEMIEI ROMANE

O suta si una de poezii, Nichita Stanescu

O suta si una de poezii, Nichita Stanescu

Apreciere: 0.0/7 (0 voturi)
Status: Epuizat

Descriere

Descriere - O suta si una de poezii, Nichita Stanescu


Nichita Stănescu este unul dintre puţinele exemple de scriitor dedicat integral vocaţiei sale poetice. Printr-un efort deliberat, el a renunţat la tot ceea ce este indeobşte considerat o "viaţă normală", pentru a se identifica rolului de poet, inţeles ca un mod de existenţă. Printr-o alchimie de profunzime, el a lăsat poezia să-i impregneze şi să-i modifice structurile psihice, in aşa măsură incat a sfarşit prin a nu mai gandi şi a nu mai vorbi in manieră comună. E1 a fost un fel de "mutant", care trăia o "stare poetică" generalizată şi permanentă. Mutaţia de care vorbim nu este o metaforă, ci o metamorfoză efectivă, fiinţială, cu toate angoasele de alienare presupuse de ea. Prin introversiune, poetul coboară in teritoriul preformal al "inefabilului", unde ia in stăpanire energia psihică ce stă la baza tuturor actelor mentale. Din acest centru de forţă subteran, scriitorul foloseşte cu aceeaşi libertate tensiunea liminară ce stă la baza atat a sentimentelor şi a imaginilor, cat şi a ideilor şi a conceptelor. Din cauza aceasta, poezia stănesciană se poziţionează "dincoace" atat de discursul pseudo-filosofic (de care a fost deseori acuzat, ca o lipsă de sensibilitate lirică), cat şi de discursul imagistic (care incearcă să contracareze acuzaţia de abstracţionism prin ipoteza "vizualizării conceptelor"). Nichita Stănescu a reuşit o reintegrare a vieţii psihice, pe care paradigma modemă a disociat-o in componente separate, recuperand in cadrul artei atat lumea cogitoului, a speculaţiilor metafizice şi cosmologice, a teoriilor matematice şi filosofice, cat şi universul sentimentelor şi al fantasmelor subliminale. "Starea poeziei" descrisă de Nichita Stănescu este o variantă a proiectului pe care Paul Val&y il numeşte "metoda lui Leonardo", capacitatea de a crea cu egală dezinvoltură in toate domeniile sufletului şi ale minţii.
Corin BRAGA


Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 293
Format: 17x24


Pentru orice solicitare contactati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.

LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.


Vezi alte carti scrise de Nichita Stanescu

Alte carti de la editura EDITURA ACADEMIEI ROMANE