„Proza lui George Cornila e o infirmare eclatanta a acelui cliseu care spune ca proza romana de dupa 2000 e musai autobiografista si minimalista. Dimpotriva, in proza lui Cornila nu transpare nimic fatis autobiografic; iar mizele lui tin de temele maximaliste ale fictiunii. Povestea de dragoste din prima proza, de pilda, pune in intertext nimic mai putin decat Apocalipsa si Divina Comedie; iar proza care inchide volumul trimite simultan inspre Poe si Tournier. E o enorma incredere in liter...
