Sunt un castel de nisip construit de doua maini de copil. Ma narui la fiecare adiere de vant. Ma prabusesc centimentru cu centimetru, os cu os, nerv cu nerv pana cand nu mai ramane nimic din fiinta mea verticala, pana cand devin o pleava, ce pluteste usor deasupra pamantului. Spaima se cuibareste in mine la rasaritul si la apusul soarelui, cand incepe sa ploua sau sa ninga, cand bat clopotele la biserica sau cand nu se aude nimic în aerul care ma tine-n viata. Spaima ma face sa rad fara sens s...
