Citind asonantele, si rimele imperecheate sau nu, m-am regasit. Cu stupoare am realizat ca ma pot transpune dintr-o lume in alta, din lumea mea in lumea lui sau din lumea mea actuala intr-un loc al copilariei sau al iubirii. Ce sfios moment si cat de magulitor sa fie pentru mine sau pentru el, insusi autorul, sa-mi ratacesc gandurile printre ale lui? Mai cu seama, traind fiecare realitate expusa in versuri, am realizat ca lumea ar putea fi mult mai frumoasa in versuri, mai ales in versurile lui...
