Parcă înşelând programatic arta şi filosofia, proza lui George C. Dumitru mizează pe un arsenal de voci narative care trimit, neîndoielnic, la acel Haut Mal care străbate în marş triumfal ultima contemporaneitate. şi unde e, de altfel, miza prozei de calitate, dacă nu tocmai în siguranţa povestirii, în izolarea ei de lumea exterioară, în propria ei (posibilă) de(con)textualizare? Ar fi bine să ne obişnuim cu nebunia, cu delirul, cu destructu...
