Descriere - Ciresarii, Volumul IV - Aripi de zapada

Uriasa cabana, cocotata temerar deasupra vechiului burg, cu toate camerele, cu toate paturile, cu restaurantul, bucataria, holurile si salile de distractie, dar mai ales cu
spatiile albe si cu pirtiile de schi dimprejur, fusese retinuta pentru elevi, ca in fiecare an la inceputul primei vacante si inaintea sarbatorilor de iarna. Ninsese mult si mai ningea
uneori, noaptea, cu fulgi mari care se impotriveau blind intunericului; soarele se daruia limpede si fara partinire fiecarei zile, din departari prietene; razele lui nu topeau, dar
nici nu infrigurau prea tare; vinturile intirziau mai intotdeauna prin alte hauri, doar spre dimineata se burzuluiau citva timp, inecindu-se in virtejuri albe, pufoase, dar se
potoleau repede pentru a nu inspaiminta tineretea.

"Era vreme frumoasa!" spuneau toti cei care voiau sa dea a intelege ca apucasera pe-acolo, altadata, rascoale si vijelii cumplite. "Nici nu se putea vreme mai buna pentru
concursurile de schi!" spuneau altii care voiau sa dea a intelege, plimbindu-si triumfatori tuleiele, ca erau veterani ai concursurilor scolare de iarna. "Era grozav!"
spuneau toti, fara exceptie. Si intr-adevar era grozav.

Se adunasera elevi din toate liceele tarii. La fiecare minut se faceau noi cunostinte, se legau si se dezlegau prietenii, se formau grupuri si scaparau rivalitati, se
organizau antrenamente si demonstratii de virtuozitate terminate, nu rareori, cu rostogoliri si aterizari involuntare, de un comic irepetabil, se incaierau, mai ales
profanii, in pronosticuri vehemente si... nestatornice, iar seara, inainte de culcare, intreaga cabana intra in zodia farselor. Aici, fantezia nu mai avea margini. Chiar in
prima seara, toti elevii se adunasera in sala de cinema pentru a se intilni cu celebrul Toni Sailer, in carne si oase, invitat in tara la premiera unui film in care juca rolul
principal. Imediat dupa terminarea filmului aparu si Toni Sailer pe scena, urmat de un cortegiu intreg de admiratori si admiratoare. Parca sarise chiar de pe ecran, pentru ca
era imbracat in costumul ultimei scene, intrebari si raspunsuri, mai ales emotii si autografe, pina ce faimosul campion olimpic si mai putin faimosul actor de cinema incepu sa bata din palme pentru a cere liniste. Cind se topi si ultima soapta, se
recomanda: Hans Bürger, elev in ultimul an la o scoala de arta. Fusese prima farsa care declansase rafala. Cite nu se faceau! De la postele lui Oslobanu pina la sedinte de
iluzionism care transformau pustii in parinti, parintii in ciomege, ciomegele in targi, targile in sicrie, iar din sicrie sareau pisici, catei si mingi de fotbal. Cu doua zile inaintea
concursului, cineva lipise un afis care anunta ca dupa cina vor sosi la cabana, pentru o ora de incalzire morala, campioana si campionul national la combinata alpina. Exact la
ora promisa navalisera in sala de receptie vreo treizeci de perechi de campioni nationali: unii pe usi, altii pe ferestre, alti de sub scaune, altii din cabina suflerului, altii
coborind de pe niste coloane. Dar si spectatorii erau pregatiti sa intimpine farsa.
Adusesera multe cu ei: pungi cu faina, cu zapada, cu funingine, cu praf de scarpinat, funii, sfori, bandaje, sirma. Odata imobilizati si machiati, campionii fusesera luati pe sus si dusi cu nemaipomenit alai pe terasa uriasa de la etajul intii, iar de acolo aruncati
fara teama in movilele de zapada anume pregatite. Probabil ca nu din intimplare, ci ca o reactie la nesupunerea ei violenta, una din perechi fusese frecata, mustruluita si
tavalita prin zapada mai rau decit toate celelalte, de fapt mai bine decit toate celelalte perechi. Pentru ca se zbatea si striga cel mai tare: "Noi sintem adevaratii campioni! Noi
sintem adevaratii campioni!" Si, bineinteles, erau... Numai tineretea veritabililor campioni si spaima galbena care paralizase brusc spectatorii indreptasera pina la urma
lucrurile.


Coperti cartonate cu supracoperta
Anul aparitiei: 2010
Nr.pagini: 350