Se intampla uneori sa nu recitesti o opera clasica decat atunci cand apare intr-o noua traducere si sa constati, din nou, cat de importanta e cartea pe care o uitasesi in raft, si ce bucurie este s-o reiei. Aceasta „noua traducere“ este, in cazul de fata, concentrarea celor sase jurnale ale Monicai Lovinescu intr-unul singur. Impresia la a doua lectura este chiar mai puternica decat la prima, pentru ca aceea era rupta, separata, de la un volum la altul, de intervale lungi de timp, pe...
