Dacă un termen e gol sau plin de sens, �n ce fel e citit un autor la un moment dat, �n ce fel este el interpretat, acestea ţin de moda literară, care este la fel de intolerantă ca toate modele. Astfel că �n prezent, termenul de "realism magic" este pe c�t de poleit şi plăcut, pe at�t de gol, �n alte cuvinte, şi limitat, dar şi supralicitat. De aceea am avut destule ezitări �n ce �l priveşte pe Marquez, un ignorant "not again", dacă vreţi.
�nsă toate reţinerile au fost exagerate, fiindcă faima povestitorului Garcia Marquez are temei. Că unui povestitor �i trebuie ochi pentru detaliu, imaginaţie să umple golurile, viziune de ansamblu şi stăp�nire a limbajului, asta e ştiut. Marquez are �nsă o intuiţie specială �n ce priveşte sufletul uman, ştiind să păstreze povestirea pe linia subţire dintre terifiant şi tandru, sau pe cealaltă, dintre ireal şi firesc.
�n cele şapte povestiri din volumul Incredibila şi trista poveste a candidei Er�ndira şi a bunicii sale fără suflet se observă bine această intuiţie, răsfr�ntă nu numai asupra personajelor, ci ating�nd şi cititorul, ghicindu-l, purt�ndu-l prin lumi iluzorii, �nşel�ndu-l. Fiecare povestire din cele şapte e un act de seducţie, marcat nu de o frumuseţe triumfătoare, ci de o poezie bizară. Except�nd-o pe cea care dă titlul volumului, povestirile sunt mai mult schiţări, citite după Un veac de singurătate sau Toamna patriarhului, şi li se pot aduce critici, de la absenţa unui fir narativ, p�nă la tergiversări şi simplism. Dar aceasta este o problemă de context. Luate ca atare, povestirile concentrează un nefiresc acceptat, aşa cum apariţia stranie a bătr�nului domn cu aripi e primită de săteni cu uimire stătută, ca un număr nou de circ (Un domn foarte bătr�n cu nişte aripi uriaşe)...