Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.
 
 

Inferno, Dan Brown - Brown, Dan

Editura RAO

Inferno, Dan Brown

Inferno, Dan Brown

Apreciere: 6.9/7 (62 voturi)
Editura: RAO

 

Descriere

Descriere - Inferno, Dan Brown

Romanul Inferno a debutat ca bestseller international, clasandu-se pe primul loc in topurile americane si britanice.

In prima saptamana de la lansarea oficiala din Statele Unite, INFERNO s-a vandut in peste 1,1 milioane de exemplare.

Romanul este in continuarea seriei Robert langdon, care cuprinde titlurile INGERI SI DEMONI, CODUL LUI DA VINCI si SIMBOLUL PIERDUT.

PROLOG

Eu sunt Umbra. Prin cetatea sumbra zbor Prin damnarea eterna prind aripi. Pe malurile fluviului Arno ma impleticesc, cu rasuflarea taiata... cotind la stanga, pe Via dei Castellani, indreptandu-ma spre nord, furisandu-ma in penumbra de la Uffizi.

Si totusi, ei ma urmaresc. Pasii lor rasuna mai tare acum, vanatori fara indurare si ragaz. De ani sunt pe urmele mele.
Perseverenta lor m-a obligat sa raman ascuns... m-a silit sa traiesc in purgatoriu... trudind sub pamant aidoma unui monstru cavernicol. Eu sunt Umbra. Aici, la suprafata, imi ridic privirea spre nord, dar nu pot gasi calea ce duce direct la salvare... caci Muntii Apenini intuneca prima licarire de lumina a zorilor. Trec pe dupa palazzo, cu turnul sau crenelat si orologiul cu o singura limba... strecurandu-ma printre vanzatorii veniti la prima ora a diminetii in Piazza San Firenze, cu vocile lor ragusite si rasuflarea mirosind a lampredotto si a masline fripte. Traversand inainte de Bargello, o iau spre vest, spre flesa abatiei Badia, si ma izbesc dur de poarta din fier de la baza scarilor. Aici, orice sovaiala trebuie lasata in urma. Rotesc manerul si pasesc in coridorul din care stiu ca intoarcere nu mai exista.

Imi silesc picioarele ca de plumb sa urce scara ingusta... inaltandu-se spre cer in spirala, cu trepte de marmura tocite si crapate. Vocile rasuna de jos. Imploratoare. Sunt acum in spatele meu, apropiindu-se, inevitabili. Caci nu inteleg ce va urma... si nici ce am facut eu pentru ei! Taram nerecunoscator! In vreme ce urc, viziunile ma napadesc violent... trupurile desfranate zvarcolindu-se in ploaia teribila, sufletele nesatioase plutind in excremente, tradatorii netrebnici incremeniti in stransoarea inghetata a Satanei. Urc ultimele trepte si ajung sus, impleticindu-ma aproape mort in aerul umed al diminetii. Alerg spre zidul inalt cat un stat de om, privind prin deschizaturi. Jos, departe, se intinde orasul binecuvantat pe care mi l-am facut sanctuar impotriva celor care m-au exilat. Vocile striga, tot mai aproape de mine. -Ce ai facut tu este o nebunie! Nebunia naste nebunie. -Pentru numele lui Dumnezeu, striga ei, spune-ne unde l-ai ascuns! Tocmai pentru numele lui Dumnezeu, nu va spun. Ma opresc acum, incoltit, cu spatele lipit de piatra rece. Ei privesc drept in ochii mei verzi si limpezi, iar fetele li se intuneca, nu mai sunt lingusitoare, ci au un aer amenintator. -Stii ca avem noi metodele noastre. Te putem forta sa ne spui unde e.

De asta am urcat pana la jumatatea drumului spre rai. Fara nici un avertisment, ma rasucesc si ma intind in sus, agatandu-ma cu degetele de marginea inalta, saltandu-ma, catarandu-ma pe genunchi si apoi ridicandu-ma... nesigur pe picioarele mele la marginea haului. Sa ma indrumi, draga Virgiliu, sa traversez neantul. Ei se napustesc inainte nevenindu-le sa creada, incercand sa ma inhate de picior si temandu-se totusi sa nu ma dezechilibreze si sa cad. Ma implora acum, cu o disperare muta, insa m-am intors cu spatele spre ei. Stiu ce trebuie sa fac. Sub mine, la o distanta ametitoare sub mine, acoperisurile din tigla rosie se intind ca o mare de foc, iluminand taramul dulce pe care au trait odinioara uriasi... Giotto, Donatello, Brunelleschi, Michelangelo, Botticelli.

Mai fac un sfert de pas spre margine.
-Coboara! striga ei. Inca nu e prea tarziu! O, voi, nestiutori care nu vor sa stie! Oare nu intrezariti viitorul? Nu recunoasteti splendoarea creatiei mele? Necesitatea ei? Voi face bucuros acest ultim sacrificiu... si o data cu el voi distruge si ultima voastra speranta de a gasi ceea ce cautati. Nu-l veti gasi niciodata la timp.
La sute de metri dedesubt, piateta pietruita ma ademeneste aidoma unei oaze tihnite. Cat mi-as dori mai mult timp... dar timpul e singura marfa pe care nici macar vastele mele averi nu si-o pot permite. In aceste ultime secunde, privesc in jos spre piateta si ceea ce vad ma surprinde. Zaresc chipul tau. Te uiti la mine din ungherele umbrite. Ochii-ti sunt indurerati, si totusi simt in privirea lor veneratia pentru tot ce am reusit. Tu intelegi ca nu am de ales. Din dragoste pentru omenire, trebuie sa-mi protejez capodopera.
Creste chiar si acum... asteptand... clocotind sub apele rosii-sangerii ale lagunei in care nici o stea nu se reflecta. Asa ca-mi desprind privirea de a ta si contemplu orizontul. Sus, deasupra acestei lumi impovarate, imi inalt ultima ruga. Draga Doamne, ma rog ca lumea sa-si aminteasca de mine nu ca de un pacatos monstruos, ci ca de salvatorul glorios care, asa cum tu stii, sunt cu adevarat. Ma rog ca omenirea sa inteleaga ce dar am lasat in urma mea. Caci darul meu e viitorul. Darul meu e mantuirea. Darul meu este Inferno. Cu asta, soptesc un ultim amin... si fac pasul final, in abis. CAPITOLUL 1 Amintirile prindeau contur incet... ca bulele ce razbat din intunericul unui put fara fund. O femeie in valuri. Robert Langdon o privi peste raul ale carui ape framantate erau rosii de sange. Pe malul celalalt, femeia sta cu fata spre el, neclintita, solemna, cu fata ascunsa de un lintoliu. In mana strange o panza tainia albastra, pe care acum o ridica in onoarea marii de cadavre de la picioarele ei. Mirosul de moarte cotropeste totul. Cauta, sopti femeia.
Cauta si vei gasi. Langdon auzi cuvintele de parca ea le-ar fi rostit in mintea lui. -Cine esti tu? intreba, dar nici un sunet nu se auzi. Timpul se scurge repede, sopti ea. Cauta si gaseste. Langdon facu un pas spre rau, dar era limpede ca apele erau prea sangerii si prea adanci pentru a le traversa. Cand ridica din nou privirea spre femeia in valuri, trupurile de la picioarele ei erau si mai multe. Sute acum, poate chiar mii, unele inca in viata, zvarcolindu-se in chinuri, rapuse de o moarte inimaginabila... arse in foc, ingropate in fecale, devorandu-se intre ele. Auzea strigatele jalnice ale suferintei omenesti razbatand peste apa. Femeia facu un pas spre el, cu bratele slabe intinse, cerand parca ajutor.
 -Cine esti tu? intreba Langdon din nou. Pentru a-i raspunde, cu miscari incete, femeia isi ridica valul de pe fata. Era de o frumusete izbitoare, si totusi mai batrana decat isi inchipuise Langdon  pe la saizeci de ani poate, bine cladita si puternica, precum o statuie fara varsta. Avea obrazul cu linii aspre, ochii adanci, expresivi, si parul lung, argintiu, care-i cadea in bucle pe umeri. O amuleta din lapis lazuli ii atarna la gat, un sarpe incolacit pe un toiag. Langdon simtea ca o cunoaste... ca are incredere in ea.
 Dar cum? Si de ce? Femeia ii arata acum doua picioare ce se zvarcoleau, iesind cu susul in jos din pamant si apartinand aparent vreunui biet suflet ingropat pana la talie, cu capul inainte. Pe coapsa albicioasa a omului se zarea o singura litera, scrisa cu namol: R. R? se intreba Langdon. Ca in... Robert? Adica... eu? Pe chipul femeii nu se putea citi nimic. Cauta si gaseste, repeta ea. Apoi, pe neasteptate, incepu sa radieze o lumina alba... tot mai stralucitoare. Trupul ei intreg vibra deja cu intensitate si o clipa mai tarziu, cu un trosnet ca de tunet, exploda intr-o mie de cioburi de lumina. Langdon se trezi brusc, strigand.
Era singur in camera viu luminata. Mirosul intens de alcool medicinal plutea in aer si undeva o masinarie piuia usor, in acelasi ritm cu inima lui. Langdon dadu sa-si miste bratul drept, dar o durere ascutita il opri. Privi in jos si vazu acul unei perfuzii infipt in antebratul lui. Pulsul i se accelera, iar masinaria continua sa tina ritmul, piuind mai repede. Unde ma aflu? Ce s-a intamplat? Ceafa ii bubuia cu o durere zdrobitoare. Incet, intinse bratul liber si isi atinse pielea capului, incercand sa localizeze sursa durerii. Sub parul incalcit simti cam zece-douasprezece urme de cusaturi si sange uscat. Inchise ochii, incercand sa-si aminteasca daca avusese vreun accident. Nimic. Absolut nimic. Gandeste!
Doar intuneric. Un barbat in bluza si pantaloni de spital intra grabit in salon, alertat probabil monitorul cardiac. Avea o barba neingrijita, o mustata stufoasa si ochi blanzi, cu o privire calma si meditativa pe sub sprancenele groase.
 -Ce... s-a... intamplat? baigui Langdon. Am avut un accident? Barbosul duse un deget la buze si apoi iesi in graba, strigand pe cineva de pe culoar. Langdon intoarse capul, dar miscarea ii starni un val de durere in teasta. Inspira de cateva ori adanc si astepta ca menghina sa cedeze. Apoi, foarte incet si metodic, incepu sa inspecteze incaperea cu aer steril. Salonul avea un singur pat. Nu existau flori.
Nici carti de vizita. Langdon isi vazu hainele pe o masuta din apropiere, impaturite intr-o punga din plastic transparent. Erau pline de sange. Dumnezeule! Trebuie sa fi fost grav. Cu miscari foarte lente, intoarse capul spre fereastra de langa pat. Afara era intuneric. Noapte. Nu putea zari decat propria sa reflexie in geam  un necunoscut palid si tras la fata, legat la o sumedenie de fire si tuburi, inconjurat de echipamente medicale. Pe culoar se auzira voci apropiindu-se, iar privirea lui Langdon reveni in salon. Medicul se intorsese, insotit de o femeie. Parea sa fi trecut cu putin de treizeci de ani. Purta o uniforma medicala albastra si isi legase parul blond intr-o coada groasa, care salta in urma ei, in mers. -Sunt doctor Sienna Brooks, spuse ea, zambind spre Langdon. In seara asta lucrez cu doctorul Marconi. Langdon inclina usor capul. Inalta si supla, dr. Brooks avea acel mers hotarat al sportivilor. Chiar si in salopeta larga, trupul ei parea sa aiba o eleganta aparte. In ciuda absentei oricarui machiaj vizibil, tenul ei era neobisnuit de neted, punctat doar de o mica alunita deasupra buzelor. Ochii, de un caprui catifelat, pareau remarcabil de patrunzatori, de parca vazusera si traisera incomparabil mai mult decat orice alta persoana de varsta ei.

 -Dr. Marconi vorbeste doar o engleza rudimentara, spuse ea asezandu-se pe pat alaturi de el, si m-a rugat sa completez eu fisa de internare. Si zambi din nou. -Multumesc, replica Langdon, ragusit. -Bun, relua ea, pe un ton oficial. Cum va numiti? Avu nevoie de cateva momente pentru a raspunde:
Robert... Langdon. Medicul ii vari in ochi fasciculul luminos al unei lanterne de buzunar. -Ocupatia? De data asta avu nevoie de si mai mult timp. -Profesor. Istoria artei... si simbolistica. Universitatea Harvard.
 -Sunteti... american? Langdon ii arunca o privire nedumerita. -Pai..., incepu ea ezitant. Nu aveati nici un act cand ati fost adus, in seara asta. Purtati un sacou Harris Tweed si pantofi Somerset, asa ca am banuit ca sunteti britanic. -Sunt american, o asigura Langdon, prea obosit pentru a mai sta sa-i explice preferinta sa pentru hainele bine croite. -Va doare ceva?
-Capul, raspunse el. Lumina vie a lanternei nu facuse decat sa-i acutizeze bubuitul din teasta. Slava Domnului, doctorita puse lanterna in buzunar si il prinse de incheietura mainii, luandu-i pulsul. -V-ati trezit tipand, continua ea. Va amintiti de ce? In mintea lui reveni imaginea stranie a femeii in valuri, inconjurate de trupuri zvarcolindu-se. Cauta si vei gasi. -Am avut un cosmar. -Despre? Langdon ii povesti. Doctorita isi pastra expresia neutra in vreme ce nota ceva pe o hartie.
 -Aveti idee ce anume ar fi putut declansa o imagine atat de oribila? Langdon se gandi o clipa, dupa care clatina din cap, iar teasta lui bubui drept raspuns. -Bine, domnule Langdon, spuse dr. Brooke, continuand sa scrie. Cateva intrebari de rutina pentru dvs. In ce zi a saptamanii suntem? Langdon se gandi o clipa. -Sambata. Imi amintesc ca azi, mai devreme, ma plimbam prin campus... in drum spre o serie de conferinte de dupa-amiaza, si apoi... Cam asta-i ultimul lucru pe care mi-l amintesc. Am cazut cumva? -Ajungem si la asta. Stiti unde va aflati? Langdon spuse ce-i trecu prin minte: -Spitalul Massachusetts General? Dr. Brooke mai nota ceva. -Exista o persoana careia sa-i telefonam din partea dvs? Sotie? Copii? -Nimeni, replica Langdon, instinctiv. Intotdeauna ii placuse solitudinea si independenta oferite de viata de burlac pe care o alesese, desi trebuia sa recunoasca, mai ales in situatia actuala, ca ar fi preferat sa aiba alaturi un chip familiar. -Sunt unii colegi pe care as putea sa-i sun, dar nu e nevoie, adauga el. Dr. Brooks termina de scris, iar medicul mai varstnic se apropie. Netezindu-si sprancenele stufoase, scoase din buzunar un mic reportofon si i-l arata colegei sale. Aceasta incuviinta tacut si se intoarse spre pacient.

-Domnule Langdon, cand ati sosit, in seara asta, baiguiati ceva iar si iar. Intoarse privirea spre dr. Marconi, iar acesta ridica reportofonul si apasa un buton. Inregistrarea incepu sa se deruleze, iar Langdon isi auzi propria voce impleticita murmurand aceeasi fraza la nesfarsit: Imi pa... rau. Imi pa... rau. -Am impresia, spuse doctorita, ca spuneati Imi pare rau. Imi pare rau. Langdon incuviinta, cu toarte ca nu-si amintea nimic. Dr. Brooks il fixa cu o privire stanjenitor de intensa. -Aveti idee de ce ati fi spus asa ceva? Va pare rau pentru ceva anume? Incercand sa faca lumina in ungherele intunecate ale memoriei sale, Langdon o revazu pe femeia in valuri. Statea pe malul unui rau sangeriu, inconjurata de cadavre. Duhoarea mortii ii reveni in nari. Brusc, sentiment instinctiv al unui pericol il coplesi... pericol nu doar pentru el... ci pentru toata lumea. Piuitul monitorului cardiac se accelera. Muschii i se incordara, iar Langdon incerca sa se ridice in capul oaselor. Dr. Brooks puse o mana ferma pe pieptul lui, fortandu-l sa se aseze la loc. Apoi arunca o privire spre medicul barbos, care se apropie de o masuta alaturata si incepu sa prepare ceva. Dr. Brooks se apleca asupra lui Langdon si-i spuse in soapta: -Domnule Langdon, anxietatea este un simptom frecvent intalnit in cazurile de leziuni cerebrale, dar trebuie sa va mentineti pulsul la un ritm scazut. Fara miscari. Fara emotii. Stati linistit si odihniti-va.
Nu e nimic grav. Memoria va va reveni treptat. Celalalt medic se intoarse tinand in mana o seringa pe care i-o intinse doctoritei. Aceasta injecta continutul in perfuzia lui Langdon. -Un sedativ usor, care sa va linisteasca, ii explica ea, si sa mai atenueze durerea. Va veti face bine, adauga apoi, ridicandu-se sa plece. Incercati sa dormiti. Daca aveti nevoie de ceva, apasati butonul de langa pat. Apoi stinse lumina si iesi din salon, impreuna cu medicul barbos. In intuneric, Langdon simti sedativul inundandu-i organismul aproape instantaneu, tragandu-l inapoi, in haul acela adanc din care iesise. Incerca sa se opuna, sa tina ochii deschisi in bezna salonului. Dadu sa se ridice, dar trupul ii era neclintit si greu, ca betonul. Rasucindu-se putin, ajunse din nou cu fata spre fereastra. Becurile din salon fusesera stinse si, in geamul intunecat, propria sa reflexie disparuse, inlocuita de luminile orasului, in departare. Printre siluetele cupolelor si ale fleselor, o fatada cu aer regal ii domina campul vizual. Cladirea era o impunatoare fortareata din piatra, cu un parapet cu creneluri in V si un turn inalt de nouazeci de metri care se largea in apropiere de varf, transformandu-se intr-un masiv bastion. Langdon se ridica brusc in sezut si durerea ii exploda in cap. Straduindu-se sa ignore bubuitul chinuitor, isi fixa privirea asupra turnului. Cunostea bine structura aceea medievala. Era unica in lume. Din pacate, se afla la sapte mii de kilometri distanta de Massachusetts. Dincolo de fereastra salonului sau, ascunsa in umbrele de pe Via Torregalli, o femeie vanjoasa cobori cu o miscare usoara de pe motocicleta ei BMW si porni la pas, cu intensitatea unei pantere ce-si pandeste prada. Privirea ii era patrunzatoare. Parul tuns scurt si pieptanat cu tepi i se reliefa pe gulerul ridicat al jachetei din piele neagra a costumului de motociclist. Femeia isi verifica arma cu amortizor si ridica privirea spre fereastra lui Robert Langdon, unde luminile abia se stinsesera. Cu cateva ore in urma, misiunea ei originala o luase razna in mod oribil. Uguitul unei singure turturele a schimbat totul. Iar acum, venise aici pentru a remedia situatia.



Pentru orice solicitare contactati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.

LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.


Vezi alte carti scrise de Dan Brown

Codul lui Da Vinci
Adauga in cos
-5Lei
In Stoc
PRP: 39,99 Lei  29,99 Lei
Codul lui Da Vinci
Adauga in cos
-5Lei
In Stoc
PRP: 59,00 Lei  44,25 Lei
Conspiratia - Carte de buzunar
Adauga in cos
-5Lei
In Stoc
PRP: 35,00 Lei  26,25 Lei
Fortareata digitala - Carte de buzunar
Adauga in cos
-5Lei
In Stoc
PRP: 38,00 Lei  28,50 Lei

Alte carti de la editura RAO

Editura RAO.Carti de la editura RAO

Tararescu R.13-10-2015

E o carte plina de aventura, care te tine in suspans pana la ultima pagina.
Invaluita in mister, istorie si aventura, ce nu te lasa sa ii dai drumul pana la sfarsit.
Cu un final neasteptat, dupa o intreaga alergatura din trecut in viitor pt a salva omenirea si o multitudine de sentimente amestecate, ca la final apele sa se linisteasca.
Va recomand sa cititi o aventura spectaculoasa si plina de istorie.