Ani de-a r?ndul, ?n redacţia Dilemei, Iaromira a fost, pentru mine, o prezenţ? oarecum misterioas?. Avea un aer de sfinx candid, cu t?ceri statuare şi verdicte t?ioase. Contrastul ?ntre modul ei de a fi, ?n acelaşi timp discret şi necomplezent, şi volubilitatea textelor ei gazet?reşti era frapant. Simţeam mereu c? ?n dialogul dintre noi ceva esenţial r?m?nea nespus. De cur?nd, i-am citit poveştile şi m-am liniştit. Comunic?m integral ?n spaţiul lumilor posibile, adic? al lumilor eli...
