Descriere - Arhitectura in Biblie si la Sfintii Parinti
Capitolul I
ARHITECTURA IN BIBLIE
1. Templul
Casa Numelui Domnului) pe care poporul lui Israel vrea sa o edifice, este o tema recurenta a textelor ueterotestamentare, atata vreme cat nu intelegem aici doar un obiect arbitectural, ci li o manifestare in aria simbolisticii)· incat - piatra simpla ori movile de pietre) cort al intalnirii sau templu - locurile sacralizate par a avea drept constanta trasatura tentativa de interventie intr-o lume vazuta astfol intr-o permanenta regresie, in ebulitie) o lume destmcturata.
Transcendenta devine dar, prin regasirea memoriei) lansa refacerii marcata in sens topografic printr-o prezenta. In camp fi'<fc) aceasta prezenta o repre'<fnta pe aceea superioara, la care face trimitere Iii sau a carei umbra - in sensul de proiectie dar li de absenta a luminii - este pe pamant. In cazul textelor biblice) sensul de memorator colectiv pe care si-! asuma arhitectura este unul preponderent.
1) Cata vreme are loc exodul, instaurarea unui centru al comunitatii in continuu periplu, centru deodata miscator cu poporul sau, devine absolut fundamentala pentru a se putea mentine coeziunea sociala; traitor in corturi, poporul lui Israel nu poate inca asocia sacrul cu un amplasament stabil, cu un sit; cu atat mai importante devin astfel, atunci cand ele sunt posibile, gesturile prin care se instaureaza asemenea topos-uri, in urma unor revelatii de proportii infricosatoare. Cei care deslusesc existenta unor sit-uri cu proprietati afara din normal se grabesc sa semnaleze acest fapt prin salvarea acelui loc din starea de pustie asemantica, amplasand acolo un semnal.
10
Arhiepiscopul Chrysostomos, Augustin Ioan
Iata intoarcerea, deocamdata in vis, a lui Isaac, pana in fata Domnului. Adormit "intr-un loc" cu o piatra capatai, intaia treapta: "a visat fi iata, o scara era rezemata de pamant, iar vaiful ei qjungea Pana la cer. Si, iata, ingerii lui Dumnezeu se suiau fi coborau pe ea (...). Si iata, Domnul statea deasupra ei" (Geneza 28; 11-13). In visul sau Isaac reface, dupa Babel, intaia oara puntile intre cele doua registre cosmice sortite altminteri sa ramana perpetuu netangente. Daca nu ar fi un loc al intalnirii ("Cu adevarat, Domnul este in locul acesta fi eu nu am ftiutl" - G.28; 16), un loc insemnat ("A luat piatra pe care o pusese capatai, a pus-o ca stalp de aducere aminte fi a turnat untdelemn pe vaiful ei" - G.28; 18), ar interveni uitarea sau nestiinta; dar, in aceste locuri se produce intalnirea pe verticala, comuniunea: "aici este Casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilorl" (Geneza 28; 17) si, de regula este un loc cu atributele de oikos. Pentru a reconsacra un spatiu, pentru a-l (re)semantiza, el trebuie marcat in chip fizic. Dubla natura, complementaritatea spatiilor in care se produce intalnirea dintre om si divinitate este marcata prin prezenta concomitent a muntelui (sau a stalpului, i.e. turnului) si a pesterii. Prima ipostaza este cea a aducerii aminte, iar a doua este chiar locul intalnirii, Pentru divinitate, intalnirea pe munte cu alesii sai pare sa nu fie suficienta. Regele sau marele preot urcand treptele ziguratului pentru a oficia slujbele, Moise in periplu spre inaltimi spre a primi tablele legii, Iisus, cel mai mereu ramas singur pe munte - acestia sunt alesii. Exceptiile. Dar ceilalti nu pot suporta o intalnire nemijlocita cu Domnul, nu au repere, nu-l pot cuprinde si, deci, nu se pot lasa la randullor cuprinsi. Trebuie un spatiu delimitat, circumscris, in care Domnul va patrunde deci, doar Numele, ori chipul sau (icoana ori statuie).
O casa. Pe dinafara sugestia muntelui, memoria acelor intalniri posibile totusi, iar inauntru, pentru rugaciune, pestera.
De la simpla piatra jalonand asemenea locuri porneste sa se inchipuie arhitectura sacra. Prin modelarea ei conform arhetipurilor
Arhitectura in Biblie fi la sfintii parinti
11
spatiului si a intelesurilor simbolice ce li se atribuie, se desprind pe de o parte:
- muntele-mormant: tumulul, mastaba, cu variantele lor in toate culturile (vezi cele treisprezece cavouri ale dinastiei Ming, intre care cavoul imparatului Y ongle consta" dintr-o uriasa movila funerara'") apoi piramidele, ziguratele marcand la randullor "porti ale cerului" (ef. Eliade); iar pe de alta parte
- pesterile-templ?: exemplul celor budhiste sapate in munte, de la Yun-Kang, Lung-men, Tu-Kuang, ori - impins pana la excelenta artistica - ansamblul de la Mai-chi-Shian, cu statui uriase cioplite direct in roca, dar si cu galerii si grote;
- templele vazute ca sinteza interior-exterior, case ale divinitatii: de la casa profetului Mahomed, devenita prototip al moscheilor Islamului, la bisericile crestine.
Casa sacralizata de prezenta divinului,' iata o definitie multumitoare pentru majoritatea spatiilor de cult. Thomas Tilo, face, pentru arhitectura sacra din China, observatia ca "din punct de vedere exterior, acest complex arhitectonic nu se deosebeste de unul profan decat prin perechea de turnuri, a clopotelor si a tobelor. Aceasta slaba intiparire a continutului religios in forma arhitectonica explica cum de in istoria chineza a fost posibil mereu ca un templu sa poata sluji usor scopuri lumesti sau ca, invers, credinciosi bogati sa-si inchine proprietatile lor templelor'<,
Asa incat despartirea arhitecturii sacre de aceea profana pare o intamplare tarzie in istoria artelor. Pentru Iisus casa a fost suficienta. Daca falia s-a produs ulterior, trebuie facuta observatia ca modificarile s-au produs in acelasi sens cu arhitectura oficiala administrativa (palate regale, cladiri ale centrelor de putere in general),
1 Thomas Tilo, "Arhitectura clasica chineza", Ed. Meridiane, Bucuresti 1981, p. 95-96.
12
Arhiepiscopul Chrysostomos, Augustin Ioan repetand reguli similare de compunere ale unei morfologii asemenea, ambele tipuri de arhitectura inscriindu-se concomitent in stilistica; trasaturi datorate, repet, secularizarii/institutionalizarii bisericii.
Vechiul Testament ne ofera detalii atat de precise despre cum trebuie construite spatiile (corabia lui Noe, cortul intalnirii, templul), incat fara ezitare putem vorbi despre o descriptie a unui proiect/ model preexistent (ori este vorba despre o descriere ulterioara a ceva existent, menita sa puna de acord realitatea cu revelatia?); lucru de care ni se povesteste de altfel la tot pasul in exod, dar nu numai: "Potrivit cu tot ce iti voi arata, modelul cortului li modelul uneltelor lui, ala sa li faceti" (Exod 25; 9), aparand chiar ca un leit motiv obsesiv: "Vezi sa faci dupa modelul care ti s-a aratat pe munte" (Ex. 25; 40), "Sa fie facut ala cum ti s-a aratat pe munte" (Ex. 27; 8), asa si nu altminteri. Iar relatarea, punctata cu aceste aduceri aminte, este de o minutie impinsa la extrem. Se poate face - si s-a facut - reconstituirea templului doar dupa indicatiile din test.
De la materialele enumerate strict (aur, argint si bronz, material albastru, purpuriu, stacojiu, panza alba de in subtire si par de capra etc.) pana la felul in care trebuie croite hainele preotesti; de la masa cu painile pentru punerea inainte, chivotul si capacul ispasirii, pana la altarul de bronz, totul este consemnat: mod de constructie, decorare, forme si culori. In cort, chivotul marturiei trebuie introdus dincolo de o perdea care "sa faca despartirea intre Locul Sfant li Locul Preasfant" (Ex. 26; 33). Iata o precizare ce ne duce cu gandul imediat la conformatia planimetrica a bisericilor ortodoxiei, unde gradarea sacralitatii spatiilor, crescator intre pronaos-naos-altar, pare sa aminteasca, prin obturarea vizuala a altarului, de aceasta imperioasa indicatie din Exod. Intr-adevar, la locul unde este gazduit altarul ortodox (maxim al intensitatii in spatiul eclesial) pot accede preotii, iar poporul doar vizual, atunci cand portile imparatesti sunt deschise, spre a accede la slava crucii.
Perdeaua (i.e. iconostasul) intre locul sfant (i.e. naos) si Sfanta Sfintelor (altar) introduce o piedica in plus impotriva accederii prea
Arhitectura in Biblie fi la sfintii parinti facile la un mister care trebuie sa ramana inaccesibil, ultim. A-l cunoaste implica desacralizare, asa cum este in cazul bisericilor catolice, unde ritualul este lasat in intregime prada privirii profanilor, intr-un efort de a "democratiza" prin vizual ceea ce este teocratie, impingand astfel si mai departe falia dintre om si divinitate. Caci intalnire a nu mai rezida in misterul celebrarii, in o bscuritate, in adancul de necercetat: Blaga a precizat natura acestei necesare retractilitati inaintea pragului, inaintea "corolei de minuni". Ochiul (adica lumina) si vederea (receptarea ei) trebuie sa intalneasca obstacole, pentru a se intoarce inlauntrul lor. Altarul inchis spatial si aflat in semiintuneric apropie/ exalta pe enoriasi catre Pantocratorul din centrul boltii/ cupolei, asa dupa Sfanta Traditie si icoanele sunt trepte ale unei posibile ascensiuni, intermediari de neinlocuit.
Acolo, in locul presfant, "Eu voi locui in mijlocul lor" (Ex. 25; 8) "Acolo Ma voi intalni cu fii lui Israel li locul acela va fi sfintit de slava Mea (...) li Eu voi locui in mijlocul fiilor lui Israel li voi fi Dumnezeul lor" (Ex. 29; 43-45). Si, intr-adevar, cortul intalnirii a fost un astfel de loc: "cand Moise intra in cort) stalpul de nor se cobora li se oprea la ula cortului li EI vorbea cu Moise / Tot poporu! vedea stalpul de nor oprindu-se la ula cortului (...) li Domnul vorbea cu Moise fata de fata, cum uorbeste un om cu prietenul sau". (Ex. 33; 8-11)
De fapt este vorba despre un dialog intre un chip de om fata de nor. Poate fi Dumnezeu vazut? Moise vrea aceasta, dar pe dinaintea lui va trece doar "toata bunatatea mea li voi chema Numele Domnului inaintea ta", pentru ca "Fata nu vei putea sa Mi-o ve'<f) caci nu poate omul sa Ma vada li sa mai traiasca" (Ex. 33; 19-20). Asa incat "cand va trece slava Mea) te voi pune in crapatura stancii li te voi acoperi cu mana Mea) Pana voi trece" (Ex. 33; 22) iar Moise nu a vazut fata lui Dumnezeu.
2) Regele David a vrut sa construiasca "o casa de odihna pentru chivotul legamantului Domnului li pentru astemasu! picioarelor Dumnezeului
Arhiepiscopul Chrysostomos, Augustin Ioan nostru" (1 Cr., 28; 2). Era insa patat de sangele razboaielor duse, asa incat Domnul il prefera pe fiul regelui, dar si al sau (1. Cr., 28; 7), Solomon, asa incat David ii inmaneaza lui planul (modelul) templului ("al pridvorului, al cladirilor, al visteriei, al camerelor de sus, al camerelor dinauntru fi al camerei pentru scaunul indurarii", i-a dat planul a tot ce avea prin Duhul, "pentr? curtile casei Domnului fi toate camerele de jur impn!fur, pentru visteriile casei lui Dumnezeu fi visteriile lucrurilor dedicate" (1 er. 28; 11-12). Planul este primit, subliniez, prin Duhu~ asemanator chipului in care Moise primise modelul cortului si cu aceeasi meticulozitate a descriptiei.
In 1 Imparati preparativele construirii templului sunt larg prezentate intr-o acumulare epica de detalii menita a face si mai impresionant ansamblul. Materialul de constructie preferat a fost piatra si lemnul de cedru "importat" din Liban. Iata bunaoara proportiile templului: saizeci de coti in lungime, douazeci in latime si treizeci in inaltime, locul preasfant avand 20 x 20 de coti; cei patmzeci de coti de dinaintea lui alcatuiau casa, adica templu!' (1 Imp. 6; 17), iar pridvorul desfasurat pe latimea constructiei avea in schimb o inaltime de 120 de coti.
Templul, casa adica. O casa pentru chivot, "o casa a Numelui Domnului fi o casa pentru imparatia Lui" (2 Cr, 2; 1). Poate ca nu intamplator capitolul dinaintea ridicarii templului este "Construirea casei lui Solomon", fiindca templul (biserica) si casa imparatului (palatu~ reprezinta un dublet in permanent dialog atunci cand stapanitorul este urmasul, fiul sau unsul divinitatii pe pamant, fapt pe care arhitectura trebuia sa-I reflecte in chip nemijlocit.
Regasim in alcatuirea templului elemente similare cu cele din cortul intalnirii: perdeaua din material albastru, purpuriu si stacojiu ce obtureaza vizual locul cu sfanta sfintelor, sau cei doi heruvimi pictati auriti de acolo. Iar odata terminata lucrarea, la stanga si la dreapta intrarii au fost amplasate "doua coloane de treizeci fi cinci de coti in latime, cu un capitel de cinci coti in vaiful lor", numite Jakin ('in el va Arhitectura in Biblie fi la sfintii parinti intari") si Boaz ('in el este taria"), subliniere dubla cu accente sexuale a omnipotentei celui caruia timplul i se inchina, procedeu reluat ulterior in arhitectura de cult (vezi cele doua pseudo coloane ale lui Traian care flancheaza intrarea in Karlskirche din Viena).
Dimensiunile templului sunt ample, asa cum le-a vrut Solomon, pentru ca si Dumnezeul sau este mai mare decat toti; dar apar si momente de cumpana si smerenie: "Dar cine poate sa construiasca o casa, cand cerurile fi cerurile cerurilor nu-l pot cuprinde? Si cine sunt eu, ca sa construiesc o casa, doar ca sa ard tamaie inaintea Lui?" (2 Cr. 2; 6). Par insa termeni nefolositori: la terminarea lucrarilor, dupa ce toate bogatiile (pe care David, pentru ca nu a putut construi el templul, le stransese si i le dedicase) au fost depuse in visteriile casei Domnului, urmeaza festivitatea aducerii legamantului in locul Preasfant, cand Domnul arata ca bineprimeste darul ce i se face, spatiul interior se umple cu un nor si preotii nu au mai putut sa mai stea acolo ca sa faca slttjba, din cauza norului,· caci slava Domnului umpluse casa lui Dumnezeu" (2 Cr. 5; 14).
3) "Domnul a spus ca vrea sa locuiasca in intunericul cel gros" (2 Cr. 6; 1). In obscuritatea zidurilor, intru taina. In acea arhitectura il vom gasi, nu delimitat, dar comprehensibil totusi, caci cuprins, pe acela a carui locuinta este in ceruri. Templul apare asadar ca o proiectie a acesteia pe pamant, menita sa adaposteasca proiectia divinului, i.e. numele Domnului si slava sa. Desigur, Solomon intelege ca nu ar fi putut construi o casa pentru insusi Dumnezeu, caci: "sa locuiasca Dumnezeu cu adevarat impreuna cu omul pe pamant? Iata, cerurile fi cerurile cerurilor nu-l pot cuprinde,· cu atat mai putin aceasta casa pe care am construit o eul" (2 Cr. 6; 18). Iar daca Domnul nu poate locui cu adevarat in templu, numele sau este un "loctiitor" convenabil pentru a i se inchina constructia.
Oricum, Centrul lumii s-a (re)intemeiat: "In Ierusalim, pe muntele Moria, unde El aratase tatalui sau David, in locul pregatit de David in aria Arhiepiscopul Chrysostomos, Augustin Ioan lui Ornan, iebusitul" (2 Cr. 3; 1), iar poporul ales are catre ce-si indrepta rugaciunile si privirile, chiar in robie fiind "daca Vor face rugaciuni Domnului, cu privirile intoarse spre cetatea pe care Tu ai ales-o fi spre casa pe care eu am construit-o Numelui Tau, asculta din cer rugaciunile fi cererile lor fi fa-le dreptate" (1 Imp. 8; 44); templul este astfel o intruchipare a dumnezeirii, dar si loc in care comunicarea cu cerurile este posibila: un amplificator al rugilor care patrund prin portile cerurilor, aici deschise, la Domnul.
Finalul rugaciunii de consacrare pe care Solomon o tine este de aceea apoteotic: "Acum, Doamne Dumnezeule, scoala-Te, vino la locul Tau de odihna, Tu fi chivotul Maretiei Tale" (2 Cr. 2; 41) si cu efect imediat "s-a coborat din ceruri foc (...) fi slava Domnului a umplut casa" (2 Cr. 7; 1). Luarea in posesie este deplina si aproape orgolioasa, daca ne gandim ca ea se soldeaza cu alungarea preotilor din templu "caci slava Domnului umplea casa Domnului" (2 Cr. 7; 2). Mai mult, dupa sapte zile se petrece sfintirea altarului, data la care Domnul i se arata direct lui Solomon, confirmandu-i rugaciunea, iar acesta se arata multumit pentru ca a terminat si casa Domnului si casa imparatului, o dubla victorie a edificarii pentru un popor traind inca in corturi. Apoteoza pare deplina; cu toate acestea o intrebare nelinistitoare pluteste: "fi cat de inalta este casa aceasta, oricine va trece pe langa ea va ramane uimit fi va :dce: Pentru ce a facut Domnul asa tarii fi casei acestora?" (2 Cr. 7; 2).
Pentru ca nesocotisera legea primita si pacatuisera inaintea Sa.
Vor fi risipiti in lume, in robie si dezbinare, iar casa nu va mai fi decat o ruina. Asa incat, abia dupa saptezeci de ani de ratacire, in primul an de domnie a lui Cirus, spiritul acestuia este desteptat de Dumnezeu: "Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate imparatiile pamantului (aceleasi pe care Iisus, le va refuza, in clipa ispitirii - n.mea) fi mi-a poruncit sa-i construiesc o casa la Iemsalim, care este in Iuda" (2 Cr. 36; 23). Tresarirea duhului se petrece concomitent si la capii de familie din Iuda din Veniamin care, preoti si leviti, "s-au sculat sa mearga sa construiasca in Ierusalim casa Domnului" (Ezra 1; 5).
