Descriere - Vreau sa schimb lacrimile voastre in bucurie

Eu nu va dau neaparat canoane, matanii, rugaciuni si post, ci va indemn sa va schimbati purtarile si sa-I multumiti lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o. Vreau sa schimb lacrimile voastre in bucurie, caci multumind lui Dumnezeu de toate durerile si schimbandu-va purtarile, va veti bucura.

Sa fii in lume, dar totdeauna mai presus de lume. Nu ingusta rostul vietii numai la idealuri pamantesti! Implineste-le si pe acelea, dar totdeauna fii mai presus de ele! Din cauza nestatorniciei lor, a conflictelor cu rautatea si infirmitatea lumii, trebuie sa-ti asiguri viata in Dumnezeu, care nu te minte, cum te minte mai sus pomenita lume.

In necazuri bucurati-va! Caci celui lamurit in caile lui Dumnezeu, tot ce i se intampla, spre mai multa lumina i se face, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Grija noastra sa fie: de a nu strica ce ne tocmeste Dumnezeu. (Parintele Arsenie Boca)


Prin aceasta "Antologie” de cuvinte duhovnicesti ale Sfintiei Sale, ingrijita de d-na Natalia Corlean si publicata la Editura Agaton din Fagaras, pare-se ca Parintele Arsenie vine inca o data inspre noi toti, "in zbor”, cu carbunele harului ceresc si dumnezeiesc in maini, schimbandu-ne lacrimile in bucurie si dovedindu-ne ca de dincolo ne ajuta mai mult, precum ne-a si incredintat.

Noi sa fim in templu, precum Isaia, adica in Ortodoxie!

Binecuvantare cititorilor, rasplata ostenitorilor si mantuire implinitorilor!
Cu arhiereasca binecuvantare,

  DANIIL
Sinaia, 14 februarie 2014 Episcop-loctiitor al Daciei Felix


Fragmente din carte:

ABSTINENTA

# Porunca: "Cresteti si va inmultiti” (Facere 1,28). Trebuiau sa creasca spiritual si apoi sa se inmulteasca. Ori ei ce-au facut? Neascultand porunca de a manca din toti pomii – ca numai prin nevointa ascultarii de o porunca crestem spiritual – au mancat din pomul cunoasterii binelui si raului – s-au cunoscut unul pe altul ca-s goi, si, primul rezultat, un criminal (Cain). ( ... )

O analiza de biologie nu strica: glandele endocrine din specific constrang, oarecum, partenerii, erotizand prin hormoni scoarta cerebrala spre implinirea legii inmultirii. Cand insa omul nu-si pune nici o frana, nici o raspundere in cale – nici o crestere spirituala – atunci urmeaza numai o lege a firii sale fizice – la nivelul dobitoacelor. Cand insa da dovada de capacitatea infranarii, a raspunderii, a stapanirii de sine, erotizarea scoartei cerebrale ridica omul de la instinctul orb la iubirea constienta, de la animal la om. Roadele acestei iubiri – chiar in conditiile pierderii nemuririi – nu mai sunt criminalii. (OHI,p. 284)

# Organismul intreg si indeosebi sistemul nervos se dezvolta bine datorita si hormoni lor genezici – insa numai sub o cenzura de infranare. De aceea, pana la casatoria legala, toti tinerii trebuie sa fie curati, cu fecioria pazita, si baieti si fete. Minunea e si cu putinta si cu trebuinta. (CI,p. 244)

# Prea putini sunt barbatii care-si stapanesc instinctul irational, prin puterile rationale ale sufletului, reglementandu-l potrivit cu rostul sau originar. Si iarasi, si mai putini sunt cei ce- i convertesc energia prin infranare, saltand sensul firii la rosturi mai presus de fire. (CI,p.261)

# Fecioria nestricata sa o aiba si feciorii [nu numai fetele]. Faceti bine si tineti posturile, osteniti-va trupurile sa nu zburde si nu uitati ca este Dumnezeu, Care ajuta pe tot omul ce zice: "Doamne, ajuta!”. Intariti-va cu Sfanta Impartasanie si nu se poate sa nu se poata. (RC, p. 27)

# Nu incepeti casatoria cu pacatul, ca siliti Taina lui Dumnezeu, si-L veti avea impotriva. Pana la cununia Bisericii, toti sunt datori a avea fecioria nestricata, si fete si baieti. Celui ce crede in Dumnezeu si tine posturile si are un duhovnic, ii este cu putinta. Celuilalt, nu i-a fost cu putinta intai, nu-i va fi nici pe urma. De aceea, cei ce robesc la patimi trebuie sa dovedeasca intai indreptarea de toate patimile si sa ajunga la credinta lucratoare, apoi sa intemeieze casatorii, caci altfel numai inmultesc raul intre oameni, mai osandind si pe altii impreuna cu ei. (RC, p. 24)

# Pana la casatoria legala, toti tinerii trebuie sa fie curati, cu fecioria pazita, si baieti si fete. Minunea e si cu putinta si cu trebuinta. (CI,p.244)

# Familia, ca sa fie binecuvantata de Dumnezeu, trebuie sa porneasca de la castitatea sotilor pana la casatoria religioasa, adica pana la Taina Nuntii. (TFC)

# E oprita vremea posturilor si a sarbatorilor. Intai e sufletul si Dumnezeu, si pe urma trupul. Cand poarta omul grija de suflet, iese din pofta trupeasca, o stinge chiar, ca sa poata primi Sfanta Impartasanie, mancarea sufletului, si de care trebuie sa se apropie tot crestinul macar de patru ori pe an. Postul e randuit tocmai spre stingerea poftelor trupului. Cata vreme omul nu iese din pofta nu se poate apropia de Dumnezeu. Copiii chemati in sarbatori si posturi, toti poarta in ei pacatul parintesc. Caci precum parintii lor n-au tinut seama de ziua Domnului, asa nici copiii nu vor tine seama de voia lui Dumnezeu si de sfatul parintilor. (Re, p. 25)

# Abstinenta sexuala da vigoare, dar din cand In cand, si mai rar, trebuie sotii sa se impreuneze, in afara de posturi (Sfantul Pavel). (OSG,p. 66)

# Examenele se iau mai usor in stare de castitate ori de infranare, de abstinenta, pentru ca se convertesc mai usor energiile in inteligenta. Energia genezica (energia hormonala a semintei de om) alimenteaza creierul si mai ales centrul memoriei si-ti poti lua examenele fara frica. Cei ce insa isi talharesc aceasta energie sa nu se astepte la bune, ci la rele. Se stie ca marii savanti Isi convertesc endocrin energia lor aproape total si nu au nevoie de femeie. (MI, p. 93)

ACASA

# Toti oamenii, fara deosebire, suntem in aceeasi vreme si fiii oamenilor si fiii lui Dumnezeu. Adica, dupa trup suntem fapturi pamantesti, iar dupa duh, fapturi ceresti, care insa petrecem vremelnic in corturi pamantesti. De la Dumnezeu iesim, petrecem pe pamant o vreme si iarasi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce si ajunge iar Acasa, rotunjind ocolul. Aceasta e cararea. (CI,p. 13)

# Stim ca de la Dumnezeu suntem si la Dumnezeu ne intoarcem (Ioan 13,3), dar inainte de intoarcere suntem trimisi pentru proba in lumea aceasta. De asemenea stim ca lumea aceasta intreaga zace in cel viclean, care-i ingaduit sa verifice: libertatea noastra, credinta si dragostea noastra. Aici se face dovada ai cui fii ne facem: ne confirmam obarsia divina, ne facem fiii lui Dumnezeu si Il chemam "Tatal nostru”; sau ne tagaduim aceasta obarsie, ne inghite lumea aceasta si vicleanul ne face fiii sai, fiii pierzarii, si la Dumnezeu nu ne mai intoarcem. Iata situatia omului in fata celor doua cai. O cale larga, cat fata pamantului intreg, si alta cale ingusta, cat o punte de lemn peste o apa foarte mare, pe care mai nimeni nu trece. Pentru aceasta delimitare a venit In lume Dumnezeu insusi, luand asupra-Si si firea omeneasca, spre a se intelege cu noi si a ne ajuta intoarcerea – caci aceasta este mantuirea. Inainte de venirea Dumnezeu-Omului pe pamant nu era mantuire. De aceea El ne este si Invatatorul, si ajutorul, si Calea, si Adevarul nostru. ( ... )

Ucenic e numai cineva care vrea sa invete o meserie sau o cale si nu se lasa pana nu le invata. Unii se lasa de meserie, parandu-li-se grea, si nu mai umbla si dupa o "viata vesnica”, multumindu-se cu cea vremelnica si muritoare. Acestia numai urmeaza Domnului Hristos, ci lumii acesteia si momelilor ei. Ei se multumesc cu un Iisus Hristos istoric si cu o hartie de Botez. Mai departe nu risca nimic, ca-i suferinta si risc al ratiunii. Nici acestia nu se mai intorc Acasa, in Imparatia lui Dumnezeu. (OHI, p.342)

# Daca a spus Iisus ca "imparatia Mea nu-i din lumea aceasta” (Ioan 18,36), atunci lumea aceasta nu-i cea adevarata. De aceea nu ne simtim noi bine in ea, nu ne multumeste, nu ne fericeste, nu are in sine o explicatie suficienta – iar in noi sunt irezistibile cerintele acestea – fiindca obarsia lumii, explicatia si destinul ei e in imparatia lui Iisus. Pana la implinirea varstelor si rotunjirea ocolului creatiei o induram ca pe-o lume trecatoare.

De aceea vine Iisus a doua oara, fie la straja a doua, fie la straja a treia a timpului, ca intr-o viitoare noapte a timpului, a intunecarii cunostintei de Dumnezeu, sa-i lumineze fulgerator explicatia si destinul. Si se bucura nespus daca-I asteptat. Imparatul insusi se va face slujitorul celor ce L-au asteptat cu toata fiinta. De altfel acesta e Iisus: imparatul slujitor al destinului omenesc. Iisus a reintors Sensul existentei iarasi in Tara de obarsie: imparatia Sensului si a explicatiei depline. Atunci se va odihni sufletul omului de nelinistea sa.

Dar intrucatva se linisteste sufletul omului si pana atunci: stiindu-le acestea precis.

Iata o faclie (cunostinta in parte) pana vine Lumina. (CV, p. 236)

# Pentru vesnicia noastra in imparatia lui Iisus nici pretul vietii si nici un pret nu este prea mare. "Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi puse In cumpana cu slava viitoare.” Iisus ne aduce invierea – firul transcendentei noastre, pe care ni-l leaga de inima, fiindca inima – credinta – are ratiuni mai adanci ca ratiunea; si Invierea n-o intelegea Petru, pentru ca este o dragoste mai mare ca viata. Si nu este fir: este noul stalp de foc, care conduce de doua mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este facut destinul care ne atrage Acasa. Cine simte firul acestei lumini se marturiseste strain si calator pe pamant. E un ranit de nostalgia Paradisului. (CY, p. 269)

ADEVAR

# E greu sa nu vezi soarele, dar mai greu e sa nu vezi adevarul. (OHI,p.392)

# Adevarul este conditia de echilibru a fiintei omenesti. Minciuna sau amagirea e terenul care fuge de sub picioare, provoaca dezechilibru, caderea si decaderea, pervertirea spiritului. (OHI,p.346)

# Toti oamenii recunosc suprematia adevarului, – numai cat ca putini mai stiu exact ce mai este adevarul. Una dintre definitiile sale, de mari ravagii, e si echivalenta ratiunii cu realul. De aici pana la a spune ca realitatea e numai ceea ce imi spune mie mintea ca e realitate, si ceea ce imi spune ca nu e, nu exista, nu e decat un pas. Afirmatia aceasta mai cuprinde in sine un sambure stricat: eul. Eul e bun la locul lui, dar nu exaltat la rangul de criteriu al adevarului. (CV,p. 186)

.:. Capacitatea de adevar si stradania intregii vieti pentru el lumineaza ochiul si ochiul luminat de Adevar lumineaza lucrurile; iar incapacitatea, refuzul Adevarului, le intuneca. Structura interioara se proiecteaza in afara in campul realului, pe care-l vede, dupa starea subiectivitatii sale, luminat de sens, sau intunecat si fara semnificatie. (cv, p.175)

.:. Cine dobandeste smerenia – cura a inimii, acela vede adevarul; si Dumnezeu e adevarul. Smerenia tamaduieste ochii mintii, ca sa distinga adevarul de inselaciuni. Si multi au trebuinta de aceasta tamaduire a ochilor. (OHI,p. 393)

.:. "Scriptura nu se talcuieste cum il taie capul pe fiecare”, striga SfantulApostol Petru. Adevarul nu se infatiseaza cum i se naluceste oricarei minti intamplatoare. Crestinismul nu este ceea ce poate stramba fiecare neputincios din el. (OSG,p.49)

# Cel mai greu pacat, vesnic fara iertare, este starea omului impotriva adevarului. (OSG,p.49)

# Adevarul nu e o abstractiune, ci e o persoana, si anume persoana suprema: Dumnezeu.

Nr. de pagini : 296
Anul aparitiei : 2014