Descriere - Dacia esoterica. Simboluri, legende si traditii. Volumul al II-lea
Moto: Sa ridicam privirea spre cer pentru a vedea peste ce calcam
"Spre sfarsitul anului 2020, am lecturat cu un deosebit interes si cu mare atentie cele doua volume ale lucrarii: Dacia Esoterica – simboluri, legende si traditii (Editura Ganesha 2020, o mie de pagini!) lucrare aparuta prin admirabila truda a domnului prof. dr. Vicu Merlan, originar din satul Isaiia, in prezent colaborator al Muzeului Municipal din Husi. Amintesc in context aceasta apartenenta a domnului profesor fiindca aici se afla intr-un fel cheia unui miracol. Indragostit de locurile sale natale si "simtind” spiritualitatea lor va fi cel care, intai ca student in anii 1991, apoi ca absolvent si angajat al muzeului amintit, va participa cu entuziasm la cercetarile arheologice efectuate in zona si va descoperi in anul 1998 ceea ce acum numim pe buna dreptate "Tezaurul de la Isaiia” expus in prezent la Muzeul Universitatii "Al. I. Cuza” din Iasi. Voi mentiona, probabil spre dezamagirea acelora pentru care cuvantul tezaur inseamna aur, argint sau cel putin pietre pretioase, ca este vorba de un tezaur de spiritualitate care ar putea (si chiar ar trebui!) sa schimbe paradigma istorica a culturii precucutiene de pe aceste meleaguri.
Intreaga lucrare a domnului profesor este o calatorie foarte asemanatoare cu cele facute in scopul initierii spirituale, o neobosita cautare a adevarului privitor la istoria adevarata a locurilor si oamenilor din acest urias areal numit de-a lungul tipurilor Dacia, Getia, Vlahia sau Karavlahia ori in alte feluri, functie de cel care face referirile sau de interesele geopolitice ale vremurilor. Il vom gasi pe domnul profesor in paginile volumului cautand semnele trecerii prin veacuri a populatiilor din acest areal, sapand in diferite site-uri, fotografiind prin locuri unde nici cu mintea noi, oamenii obisnuiti, nu ajungeam, scormonind arhive si memorii, cartile inaintasilor, adunand traditii, deslusind adevarurile din legende sau vechi povesti, punand cap la cap informatiile transmise prin mestesuguri (costume, oua incondeiate, masti, dansuri etc…!) si dand astfel de obarsiile de cele mai multe ori ritualice ale acestora. Dar, in acelasi timp ni se demonstreaza ca, numai gandind la fragmente ca apartinand un tot unitar poti deveni credibil, iar autorul reuseste pe deplin acest dificil exercitiu.
Am folosit termenul de miracol in legatura cu intreaga activitate prezentata in carte, desi domnul profesor se declara doar norocos, fiindca eu unul cred ca doar celor vrednici li se arata calea cea dreapta, deloc usoara, iar truda lor este, la un moment dat, pe deplin rasplatita. Exista posibilitatea ca, asa cum ne povesteste domnia sa, inca de cand era copil sa fi simtit (atunci este si varsta propice unui asemenea eveniment), ca de fapt talpile sale, cel mai probabil desculte, calca peste comori care pot schimba istoria uitata, ignorata sau chiar furata a celor dinaintea sa. Asociez descoperirea acelui tezaur de la Isaiia cu un miracol, asumandu-mi riscul ca logicienii mult prea cartezieni ai lumii stiintifice sa ma acuze de excese metaforice.
Autorul nu se aseaza, asa cum egolatria omniprezenta ne-a cam obisnuit, in prim planul abordarilor neconventionale (fata de istoriografia didactica!) a evenimentelor istorice aflate in ceea ce numim preistorie, adica in acel spatio-temporal unde nu avem la indemana atat de indragitele documente de cancelarie, cele pe care am ajuns sa le considera singurele demne de aceasta nobila titulatura de document istoric. Uitand astfel ca de fapt acestea (documentele de cancelarie) sunt cele mai perisabile, dar si cele mai putin credibile, din diferite motive, inclusiv politice, si ca de fapt majoritatea "documentelor” se afla inscrise pe pietre, pe ziduri sau pe tot felul de suporturi (lemn, frunze, piele etc…) au formele cele mai diferite, iar unele nici nu pot fi denumite documente fiindca sunt transmise prin viu grai sau miscari ale corpului (dansuri), traditii, obiceiuri sau vechi incantatii (descantecele). Sigur, interpretarea unor asemenea "documente” poate fi de multe ori deformata de gandirea celui care abordeaza aceasta cale, gandire modificata substantial de trecerea tipului, schimbare paradigmelor, nivelul de instruire, propriile noastre limiteori chiar de dorintele (asteptarile) cercetatorului. Da, este foarte posibil asa ceva, dar a da la o parte uriasa arhiva de acest gen este o greseala si mai mare, fiindca o ipoteza formulata chiar eronat poate fi corectata in timp pe cand o respingere vehementa poate crea un cadru de analiza inhibant asa cum se intampla si acum cu unii istorici care nu pot iesi din rigorile unui manual de istorie profund politizata cel al "istoricului” Mihail Roller.
Asadar, Vicu Merlan pune la loc de mare cinste numele unor cercetatori din tara, dar si din strainatate, care au avut curajul (as numi-o intelepciune!) de a cerceta si de a omite opinii referitoare la istoria foarte veche a omenirii, inclusiv ipoteze logice despre cea dinaintea marilor cataclisme planetare (potop) cum ar fi Daniel Ruzo, Marija Gimbutas, Nicolae Vlasa, Viorica Enachiuc, Victor Sorokin, evident, Nicolae Densusianu cel excesiv de contestat la noi si multi altii. Aduce in felul acesta un binemeritat omagiu inaintasilor, atragand in acest fel atentia, intr-un mod foarte elegant, ca poate ar fi timpul ca si la nivelul catedrelor sa schimbe optica abordarilor care incep istoria Romaniei cu razboaiele daco-romane, deci mult dupa perioada de maxima inflorire a entitatii statale daco-getice.
Sigur, o lucrare atat de ampla are suficient spatiu editorial pentru a analiza in amanunt, folosindu-se de un imens material iconografic, diferite simboluri, obiceiuri traditionale ori sarbatorile premergatoare crestinismului precum:spirala ori svastica, semnele solare sau reprezentarile Zeitei Mama, Brezaiele, Rusaliile, Sanzienele, legendele pricuricilor ori misteriosul dans al Calusarilor. Intra in preocuparile autorului si sculpturile mai mici, dar si mai mari, menhirii sau sceptrele de piatra, stancile insotite de legende insa si cursurile de apa aflate in aceasta situatie. Vom gasi si o foarte interesanta prezentare a toponimiilor precum si a simbolisticii apei in vechile credinte (ex. Apa Sambetei). Desigur, nu poate lipsi o abordare larga a conceptului de timp, asa cum il intelegeau, surprinzator de bine, vechile civilizatii nord-dunarene, iar aceasta abordare nu poate fi conceputa excluzand riturile funerare, cele care in ultima instanta dau valoarea definitiva a continuului spatio-temporal.
Spre lauda sa, autorul nu uita sa posteze in lucrare si "misterele” disparitiei unor importante scrieri referitoare la civilizatia daco-geta. Mai ales ca aceste scrieri nu apartin unor oameni oarecare ci, una dintre acestea, chiar imparatului Traian cel care iber fiind, deci de neam tracic a inteles foarte bine importanta consemnarii faptelor din razboaiele pe care le-a purtat cu dacii. Ori este de presupus ca o astfel de lucrare nu se putea "pierde” precum o insemnare oarecare. Aceeasi soarta a avut-o si cartea Getica scrisa de Critio, medicul lui Traian, scrierile lui Apollodor din Damasc despre constructia podului de la Drobeta, biografia lui Traian scrisa de reputatul istoric Tacitus, Istoria Daciei scrisa de Dio Criysostomos cel exilat de Domitian in Dacia, scrierile lui Pliniu cel Tanar, prieten a lui Traian, biografia lui Traian scrisa de Plutarh, capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus si multe, multe altele… Poate ca sunt doar simple intamplari sau poate au vreo legatura cu surprinzatoarea noastra indiferenta fata de unele marturii ale trecutului ceva mai indepartat precum Tablitele de la Sinaia, disparute sub ochii nostri, apoi declarate foarte comod falsuri, scrierile de la Tartaria si nu numai declarate si acestea semne fara importanta sau doar modalitate de a preciza cui apartine un bun oarecare, atunci cand insemnele grafice au fost descoperite pe diferite vase sau statuete. Sunt si acestea intrebari pe care lectura volumului le ridica cititorului, asa cum trebuie sa se intample cu orice carte buna.
Mai ales ca autorul are in texte multa ironie fina la adresa unor teze al caror grad de imbecilitate ar fi de neglijat daca nu ai vedea cum elitistii culturali autohtoni se incretesc si acum de indignare, anatemizandu-te dispretuitor cu infamantul calificativ de protocronist, atunci cand incerci sa combati cu argumente logice sau faptice teoriile in conformitate cu care un popor care ocupa timp de mii de ani un areal imens al continentului european asteapta mii de ani pentru a vorbi intr-o limba de import si are periodic o stranie apucatura: se retrage din vatra stramoseasca, se muta in teritorii minuscule si se intoarce abia dupa cucerirea fostului habitat de catre migratori posesori ai unei culturi de culegatori, care insa vor avea, ulterior, o contributie majora la definirea personalitatii celor cuceriti. Cat despre scriere, suntem de acord ca este mult mai comod sa afirmi ca ea nu a existat, decat sa te complici cu incercari de a afla tainele lasate sub aceasta forma de vechile civilizatii. Ca doar nu avem, precum Champollion sau Viorica Enachiuc timp si chef de munca doua-trei decenii ca sa ajungem la un rezultat. Si de ce?
De aceea, personal, consider ca marea dezbatere, cea de fond, a prezentei lucrarii este problematica extrem de spinoasa a limbii vorbite de neamurile traco-daco-getice si scrierea acestora. Asta si pentru ca aceeasi istoriografie didactica induce ideea foarte comoda, enuntata anterior, ca aceste neamuri nu aveau scriere, iar graiul (cuvant declarat de DEX ca fiind de origine bulgara, adica a unei populatii care se stabileste in sudul Dunarii in sec. al VI-lea, iar istoria lor antica a fost marcata de prezenta tracilor) este un continuu imprumut de la populatiile aflate in contact mai mult sau mai putin nemijlocit (ex. cuvinte aflate in sanscrita!).
De fapt aceasta problematica, abordata pe larg in lucrare, depaseste cu mult nivelul unei simple examinari sau prezentari si se constituie intr-o cercetare ampla foarte bine augmentata iconografic, dar si cu argumente stiintific, analizata in profunzime atat temporal cat si cultural spre disperarea celor care au hotarat ca scrisul (la modul absolut!) s-a inventat in Sumer si de acolo s-a raspandit in toata lumea transformandu-se din cuneiform (cu adevarat inventie sumeriana!) in hieroglifele egiptene sau kanji-urile japoneze (de exemplu). Teorii de tot rasul care ne fac sa suspinam sau chiar sa lacrimam, asa cum se intampla intotdeauna cand politicul se infiltreaza in cultura.
Imi doresc sincer ca aceasta lucrare de anvergura sa ajunga sub ochii tuturor celor care predau istoria pe diferite niveluri de instruire scolara, deoarece chiar daca va ramane partial necitita sau chiar ignorata, consider va fi suficienta de penetranta pentru a ridica interogatii. Si acest fapt, in timp, se va dovedi benefic pentru noi toti cei care am calcat vreodata desculti pe acest pamant plin de taine si misterioase energii, cel despre care tot autorul spune ca:
Pamantul este o fiinta vie. Unii cercetatori afirma ca reglarea echilibrului ecologic printr-un proces de homeostazie se datoreaza amplasarii armonioase a unor monumente cu caracter religios in zonele de focar, ca niste ace de acupunctura…" - Comandor Aviatie Mihai Batog-Bujenita
