Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Despre Sasa Ciornii

Alexander Mihailovici Glikberg, mai cunoscut drept SASA CIORNII (1880–1932), a fost un poet, autor de satire si scriitor pentru copii rus, de origine evreiasca. A avut o copilarie si o adolescenta zbuciumate: la cincisprezece ani a fugit de acasa, a trait o vreme la o matusa din Sankt Petersburg, a fost adoptat de un ruso-francez din Jitomir.

Dupa ce a lucrat ca ofiter vamal la granita cu Imperiul Austro-Ungar, apoi ca ziarist la revista Volinski Vestnik din Jitomir, a gasit un post administrativ la Caile Ferate Varsovia-Sankt Petersburg. A publicat prima colectie de versuri, intitulata „Nonsens“, in revista Zritel, folosind pseudonimul Sasa Ciornii.

A cunoscut succesul de public cu satirele publicate in revista Satirikon. Printre admiratorii versurilor sale se numara si Vladimir Maiakovski, care stia multe din poeziile lui pe de rost si le recita adesea. In 1910 a publicat primul volum de versuri, Satire, urmat in 1911 de Satire si versuri. A mai publicat si cartile pentru copii Cioccioc in 1913 si ABC animat in 1914. Dupa Revolutia din Octombrie, a emigrat la Paris trecand prin Vilnius, Berlin si Roma. In emigratie a publicat Povesti neserioase (1928) si Povesti soldatesti (1933). A patra carte de versuri, Insula copiilor, a aparut postum, in 1933.

A murit de infarct pe cand ajuta la stingerea unui incendiu din Lavandou, in sudul Frantei. Potrivit legendei, foxul Miki, „autorul“ povestii Viata de caine: Jurnalul foxului Miki, s-a asezat pe pieptul lui Sasa Ciornii si a murit odata cu el. In elogiul sau, Vladimir Nabokov a zis despre Ciornii: „Ne-a lasat doar cateva carti si o umbra tacuta si fermecatoare“. Iar Dmitri Sostakovici a pus pe muzica cinci din poeziile lui in Satire: Imagini din trecut, op. 109.


Titlurile autorului Sasa Ciornii (1 titluri prezente pe site)