Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Despre Anais Nin

Nin, Anais

ANAIS NIN (1903-1977) s-a nascut in Franta, la Neuilly-sur-Seine, intr-o familie cu radacini cubaneze, franceze si, din partea mamei, daneze. Are unsprezece ani cand tatal ei paraseste familia. Imediat dupa aceea, in drum spre America, Anaïs incepe sa-si scrie faimosul jurnal. La douazeci de ani se casatoreste cu Hugo Guiler si revine in Franta, stabilindu-se la Paris. Aici descopera lumea scriitorilor, a artistilor, a avangardei si psihanalizei, o lume boema in care isi traieste liber aventurile amoroase – cu Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Gore Vidal –, pe care le consemneaza in jurnal. Isi castiga existenta lucrand ca model, dansatoare, psihanalist amator. In 1939, inainte de izbucnirea razboiului in Europa, se intoarce impreuna cu Hugo Guiler in Statele Unite, iar in 1955, prea putin preocupata de impedimente legale, se va casatori si cu Rupert Pole, mariaj anulat insa in 1966. Pole ii va fi totusi alaturi pana cand scriitoarea se va stinge din viata in 1977, la Los Angeles. In 1932 Anais Nin publica prima carte, D.H. Lawrence: An Unprofessional Study, urmata de House of Incest (poem in proza, 1936), Winter of Artifice (1939) si Under a Glass Bell (povestiri, 1944), Stella (1945), „romanul continuu“ Cities of the Interior (compus din Ladders to Fire – 1946, Children of the Albatross –1947, The Four-Chambered Heart – 1950, A Spy in the House of Love – 1954 si Seduction of the Minotaur – 1961), scrierile erotice Delta lui Venus (Delta of Venus, 1969; Humanitas Fiction, 2007) si Little Birds (1979, postum). Jurnalul lui Anaïs Nin este publicat in forma cenzurata incepand cu 1966. Volumele aceluiasi jurnal incep sa apara necenzurate din anii ’90, in seria „Jurnalul dragostei“: Henry si June (Henry and June: 1931–1932; 1990; Humanitas Fiction, 2008, 2014, 2021), Incest (Incest: 1932–1934; 1992; Humanitas Fiction, 2006, 2010, 2016, 2021), Foc (Fire: 1934–1937; 1996; Humanitas Fiction, 2006, 2014), Nearer the Moon: 1937–1939 (1996), Mirages: 1939–1947 (2013) si Trapeze: 1947–1955 (2017). Opera lui Anaïs Nin este tradusa in peste douazeci de limbi.