Nici moartea artei nici aceea a istoriei artei nu sunt fenomene brute si valabile per se. O teza curajoasa, aceea ca arta este inepuizabila, care arata ca tot jocul de cuvinte al postmodernitatii – non-arta, anti-arta, bad painting, bad art, shock art, arta anti-arta – reprezinta, de fapt, momente ale subiectivitatii, propune inversarea unui raport de forte prin care nu arta defineste statutul creatorului sau, ci autorul ajunge sa instituie, discursiv si material, un obiect generat c...
