„S-a scris destul si dulceag despre utopia omului-inger. Emil Brumaru prefera blasfemia ingerului-om. Dar e oare vorba, intr-adevar, de o blasfemie? Poate poetul, care nu gindeste in concepte, ci in fluturi, sa faca vreun rau puritatii? Poate fi nerusinata pasiunea sa pentru lumea creata, in speta pentru jumatatea feminina a creatiei, cata vreme ea culmineaza in bucurie supra-mundana, veneratie si simt al miracolului? Poate harul sa fie vulgar? Versurile lui Emil Brumaru imi dau, intotdeau...
