Descriere - Scrieri filosofice

Pe masura publicarii scrierilor lui G.W. Leibniz (1646-1716), o intreprindere nedesavarsita pana acum nici macar in Germania, cititorul zilelor noastre este covarsit de personalitatea acestuia, un temerar deschizator de drumuri in mai toate domeniile abordate: teologie, filosofie, lingvistica, logica, matematica, stiintele naturii, drept, istorie, diplomatie. Spirit enciclopedic, precursor de forta al iluminismului german, Leibniz, chiar daca fondatorul si primul presedinte al Academiei de Stiinte din Berlin (1700), a evitat de la inceput o cariera universitara, la care l-ar fi indreptatit cu prisosinta preocuparile, preferand, dupa ani de peregrinari europene si contacte stranse cu cercurile rafinate ale stiintelor continentului, sa se retraga (din anul 1676) in functia de bibliotecar si consilier de curte al ducelui de Hanovra, Johann Friedrich (de Brunswick-Lueneburg), familie princiara pe care avea sa o slujeasca cu devotament pana la sfarsitul vietii (in 1678 devenea consilier aulic, iar din 1685 istoriograf al casei de Brunswick). Cu toate ca a raspuns consecvent angajamentelor princiare, Leibniz nu a abandonat ambitiile sale reformatoare din campul vast al stiintelor, reprezentand personalitatea-culme a intelectualismului rationalist, sistemul sau, asa-numita retea leibniziana, raspunzand nazuintei de depasire a clivajelor religioase si filosofice ale crestinismului. Beneficiind de o osatura logica si matematica, gandirea avea sa-i dea aripi in aproape orice avea sa intreprinda: a elaborat, in anul 1676, independent de Newton, calculul infinitezimal si a dezvoltat o simbolistica universala si eficace (notatii, consacrate astazi, ale calculului diferential si integral); a realizat un dispozitiv (masina) de multiplicare (inmultire); a examinat, alaturi de prelatul francez Jacques Benigne Bossuet, posibilitatea unei fuziuni bisericesti catolico-reformate; a completat cele trei legi ale logicii aristotelice cu principiul ratiunii suficiente, necesar verificarii adevarurilor faptice obtinute pe calea inductiei; a introdus in fizica notiunea de forta vie, ca masura a miscarii mecanice, diferita de cea de cantitate de miscare si premergatoare notiunii moderne de energie. Fizica sa dinamica a marcat o ruptura cu mecanismul cartezian, iar metafizica sa - ultim sistem clasic al Barocului, pluralista si avansand armonia prestabilita dintre corp si suflet, pe care o substituie reciprocitatii sau identitatii celor doua entitati - ofera explicatii la tot si la toate, cu un optimism rational : Dumnezeu, unitate (monada) suprema, calculeaza si permite existenta celei mai bune combinatii posibile a monadelor sau a acelor atomi spirituali din care este alcatuita realitatea.
Cateva dintre studiile semnate de Leibniz in afara scrierilor sale principale - Disertatie metafizica (1686), Noi eseuri asupra intelectului omenesc (1704), Eseuri de teodicee (1710), Monadologia (1714) -, ca si parte a corespondentei purtate de el cu personalitati ale stiintelor europene sau capetele incoronate in anturajul carora a evoluat, grupate in volumul Scrieri filosofice si vazand lumina tiparului pentru prima oara in limba romana, reflecta adevarul devastator al oricarei productii a omului universal care a fost ganditorul german: impregnarea masiva a fragmentarului de forta intregului. Si nu exista cale mai potrivita de a aprofunda vastitatea sistemului leibnizian decat de a conferi egala atentie operelor majore si celor minore (fie acestea din urma chiar corespondenta sa particulara), ultimele dovedindu-se tot atat de bogate in idei filosofice si stiintifice, coerente si puternic sintetizatoare, caci profunzimile acaparatoare ale enunturilor si clarificarilor purtate de ele isi afla replici pe masura in lumea buna a stiintelor europene de la sfarsitul secolului al XVII-lea - cartezianul N. Malebranche, logicianul si teologul A. Arnauld, matematicianul si fizicianul Christian Huyghens, chimistul Robert Boyle, matematicianul si fizicianul Isaac Newton, filosoful Baruch Spinoza, biologii Swammerdam si Leeuwenhoek -, dialogurile purtate cu acestia contribuind definitoriu la formatia lui Leibniz.
Cuprins: Corespondenta lui Leibniz cu Malebranche; Corespondenta lui Leibniz cu principesa Sophie de Hanovra si cu Sophie-Charlotte, principesa de Brandenburg si regina a Prusiei; Lamurirea dificultatilor ridicate de Pierre Bayle; Despre ceeea ce este independent de simturi si de materie; Discurs cu privire la metoda certitudinii si arta de a inventa pentru a incheia disputele si pentru a progresa in timp scurt; Consideratii despre teoria unui spirit universal unic; Consideratii despre principiile de viata si despre naturile plastice; Principiile naturii si gratiei intemeiate pe ratiune; Bibliografie selectiva; Index de personalitati; Index de notiuni si concepte.


Nr. de pagini : 248
Anul aparitiei : 2002