Descriere - Modalitati de evaluare in invatamantul primar

Metode de verificare a rezultatelor scolare

In practica pedagogica cele mai frecvente metode aplicate sunt: observarea curenta, chestionarea orala (frontala, individuala, combinata), lucrarile scrise, lucrarile practice si metodele moderne de verificare (testul docimologic, ghidurile de notare, scarile de notare).
Observarea curenta este o metoda prezenta in fiecare moment al activitatii noastre la clasa. Ea consta in urmarirea modului in care elevii participa la asimilarea cunostintelor, la indeplinirea diverselor sarcini si posibilitati cu care sunt investiti. In acest sens trebuie avute in vedere actiuni ca: activitatea la lectie, efectuarea temelor, munca independenta. Elevii sunt pusi in situatia de a apela la cunostintele insusite anterior, iar educatorul are posibilitatea sa observe cum au fost asimilate si aplicate in conditii noi. In urma constatarilor se fac aprecieri verbale care pot avea rolul unei intariri pozitive prin sublinierea performantei obtinute: foarte bine, sunt multumit, ai facut progrese sau rolul unei instariri negative, nu sunt multumit, nu ai procedat bine. Important este ca aceste aprecieri verbale sa fie sincere, deschise, obiective.
Chestionarea orala este metoda cea mai des utilizata in procesul didactic. Ea este o forma a conversatiei prin care se urmareste volumul si calitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor elevilor si a capacitatii de a coopera cu ele. Se aplica in cadrul lectiilor mixte, de obicei in prima parte a orei, in lectiile speciale de verificare, in cele de sistematizare a
cunostintelor de la sfarsitul unui capitol, la sfarsitul trimestrului, anului scolar, chestionarea finala. Se foloseste in cadrul predarii sau fixarii cunostintelor in decursul unei ore. In verificare trebuie antrenata intreaga clasa, astfel ca intrebarile sunt adresate intregii clase, in felul acesta corectandu-se si completandu-se raspunsurile de catre toti elevii.
In formularea intrebarilor se tine seama de unele cerinte:
- sa fie intelese de elevi, sa fie clare pentru toti elevii si corecte din punct de vedere gramatical;
- sa duca la stimularea gandirii, sa-i puna pe elevi in situatia de a face comparatii;
- se folosesc expresii ca: explicati de ce, caracterizati, comparati, motivati; se renunta la intrebari care sa-i faca pe elevi sa reproduca exact cunostintele din manual sau din caietul de notite.
Intrebarile trebuie sa solicite mai mult gandirea decat memoria. In cadrul verificarii orale se folosesc intrebari care se adreseaza memoriei elevilor, deoarece acestia trebuie sa cunoasca o regula sau o definitie ca sa o poata aplica in practica. De exemplu, la obiectul gramatica, clasa a IV-a, daca intrebarile prin care se afla partile de propozitie pot face o analiza sintactica si alcatui o chema cu usurinta, la matematica, daca stapanesc cele patru operatii aritmetice pot rezolva cu usurinta exercitii cu ordinea operatiilor.
Inainte de verificare orala se stabilesc metodele si procedeele folosite pentru a realiza verificare complexa. Examinarea, chestionarea orala se face sub trei forme:
a) frontala  intrebarile adresate clasei cand sunt verificati toti elevii;
b) individuala  verificand cate un elev;
c) combinata  imbinand cele doua forme: frontala cu individuala.
Cu toate ca la verificarea frontala se adreseaza intrebarile clasei, toti elevii fiind solicitati sa gandeasca, atentia invatatorului se poate indrepta asupra celor pe care doreste sa-i noteze tinand cont de cantitatea si calitatea raspunsurilor.
Lucrarile scrise. Aceasta metoda ajuta la aprecierea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor de scriere ale elevilor. Ea contribuie la descoperirea lacunelor din cunostintele fiecarui elev in etapele muncii didactice, permite invatatorului sa cunoasca daca elevul si-a insusit notiunile predate, daca le poate aplica constient si independent.
Examinarea scrisa permite fiecarui elev sa conceapa si sa formeze raspunsuri dupa capacitatea lui proprie si ritmul sau de munca, fara interventia profesorului-invatatorului.
In ciclul primar se folosesc urmatoarele categorii de lucrari scrise:
a)  lucrarile de control curente (extemporale) care se dau la orice lectie fara a fi anuntate si prin care se urmareste: verificarea cunostintelor din lectia de zi, cantitatea si calitatea raspunsurilor, felul cum se descurca in scris. Se apreciaza eficienta metodelor folosite in insusirea cunostintelor.
Extemporalele se dau la inceputul orei si dureaza 15-20 de minute, cat ar dura verificarea orala.
b)  lucrarile de control anuntate sunt lucrari de sinteza care se dau la sfarsit de capitol, trimestru, an scolar, se desfasoara intr-o lectie speciala, dureaza aproximativ o ora si necesita un mare efort din partea elevilor.
In corectarea lucrarilor se tine seama de: fond, plan, limba, ortografie, punctuatie, acuratete. In ce priveste continutul se urmareste daca nu s-au strecurat omisiuni in raspuns si daca afirmatiile sunt corecte. Orice lucrare scrisa trebuie sa se desfasoare dupa un plan, ideile sa decurga dintr-o succesiune logica, sa nu existe repetitii urmarindu-se respectarea termenilor specifici fiecarui obiect de invatamant, precizarea vocabularului, respectarea ortografiei si a punctuatiei (acordul, despartire in silabe, articularea, folosirea majusculelor, alineatului, liniuta de unire).
Greselile elevilor se analizeaza in clasa pentru a invata din propriile lor greseli.
In procesul instructiv-educativ, in ultimii ani se folosesc tot mai mult probele de control care furnizeaza informatii semnificative despre randamentul scolar al elevilor si despre realitatea activitatii cadrelor didactice. Fie ca sunt probe initiale, de proces sau sumative, acestea asigura evaluarii un caracter continuu si un nivel inalt de obiectivitate.
c)  O alta categorie o prezinta lucrarile scrise independent in clasa. Ele se executa sub supravegherea invatatorului, in timp limitat si se dau in orice moment al lectiei, formand deprinderea pentru elimina greselilor strecurate din neatentie sau nestiinta.
Folosind zilnic una din probele scrise, in functie de specificul lectiei, ii obisnuim pe elevi cu un control permanent asupra cunostintelor.
Lucrarile practice reprezinta probele practice folosite in vederea verificarii si evaluarii capacitatilor elevilor de a aplica cunostintele in practica, cat si gradul de stapanire a priceperilor si deprinderilor formate anterior. La ciclul primar elevii sunt notati prin lucrari practice la: compozitii aplicative, educatie plastica, educatie fizica, cunoasterea mediului, geometrie (suprafete).
Analiza lucrarilor se face in ore speciale pregatite in scopul dezvoltarii capacitatii de motivare, a imbogatirii vocabularului. De exemplu, la educatie fizica evaluarea gradului de pregatire se face in orele speciale, de probe de control pe grupe:
- probe de norme obligatorii pentru verificarea, dezvoltarea calitatilor motrice de baza (viteza, rezistenta, forta);
- probe obligatorii pentru verificarea insusirii a doua jocuri dinamice si a elementelor tehnice prevazute in programa;
- cerinte privind insusirea unor deprinderi cu participarea elevilor la diferite activitati sportive.
La obiectul cunoasterea mediului se pot aplica probe de executare a unor lucrari agricole, de orientare dupa busola sau alte mijloace, de efectuare a planului clasei.
Examenele reprezinta o forma organizata de verificare si evaluare care consta dintr-un set de probe sau intrebari prin care se urmareste inregistrarea nivelului de pregatire si a progresului ce s-a produs in activitatea de invatare, dupa un interval de timp (sfarsitul unui semestru, an scolar, ciclu). Pentru examinare se folosesc diverse metode si procedee: chestionare orala, lucrari scrise, lucrari practice, teste docimologice.
Ca forme de examinare, de evaluare intre examen si concurs exista unele deosebiri: reusita la examen este conditionata de obtinerea unei note a carei marime minima este fixata in prealabil, iar reusita la concurs este determinata nu numai de o nota minima ci si de locul ocupat in sirul candidatilor. Concursul reprezinta o lupta, o confruntare, ii alege pe cei mai buni. De exemplu: olimpiadele ca forma a concursului evalueaza nivelul de performanta. Examenele evalueaza volumul de cunostinte marcand incheierea unei etape. Aprecierea unui rezultat la examen se limiteaza la masurarea gradului de cunostinte si priceperi ale candidatului ca etapa finala a unei curse lungi, ca recapitulare a intregului trecut al candidatului.
Cercetarea docimologica evidentiaza avantaje si dezavantaje ale examenelor. Printre avantaje se subliniaza faptul ca obliga la un efort sustinut pregatindu-i pe elevi pentru confruntarile cu viata, stimuleaza activitatea de prelucrare a cunostintelor, de elaborare a unor sinteze, ofera prilejul confruntarii intre candidati, si aprecierea prin forte proprii.
Printre dezavantaje se mentioneaza faptul ca ca reprezinta o sursa de anxietate si stres, incumba un mare coeficient de subiectivitate, genereaza esecuri si au o valoare prognostica destul de scazuta.
Dintre metodele moderne de verificare mentionate:
- ghidurile de notare care se alcatuiesc pe obiecte de invatamant si arata de ce elemente trebuie sa se tina seama in apreciere, ce calitati sa aiba un raspuns pentru a fi notat cu 10, 9, 8, 7 etc.
Consultand raspunsul elevului cu indicatiile ghidului se acorda pentru fiecare elev o nota.
- scarile de notare care in scoala romaneasca sunt de la 1 la 10 cu minim de a promova nota 5; ele difera de la o tara la alta;
- testul docimologic care verifica cunostintele din intreaga materie, elevii fiind nevoiti sa invete lectie de lectie;
- testul pedagogic care masoara rezultatele activitatii scolare, reprezinta o proba standardizata.
Testul docimologic exprima corect si obiectiv rezultatul evaluarii si contribuie la imbunatatirea randamentului scolar. Testele reprezinta avantaje incontestabile fata de procedeele traditionale de control. Ele reprezinta o incontestabila superioritate in aprecierea obiectiva a randamentului scolar.
Denumirea testelor docimologice apartine docimologului roman Dumitru Muster. El defineste testul ca fiind important mijloc de cuantificare; ca masura cat mai precisa a progresului in invatamant sau defineste testele ca fiind probe obiective care se noteaza la fel de orice corector, chiar de unul strain de materie deoarece se compara raspunsurile la probe cu un model de corectare si subiectivitatea, emotia personala nu se pot manifesta.
Testele docimologice prezinta urmatoarele caracteristici:
- contin probe (itemuri) care permit determinarea nivelului de cunostinte insusit de elevi sau nivelul de dezvoltare a unor capacitati;
- sunt instrumente de evaluare care se aplica numai in cadrul obisnuit de desfasurare a activitatii didactice si nu in conditii de laborator;
- fac posibila masurarea si aprecierea nivelului de pregatire a unui elev, a unei clase, arata valoarea informatiei acumulate, conducand la stabilirea unui coeficient de informare.
Testele prezinta numeroase avantaje in comparatie cu mijloacele traditionale de verificare. Pe langa faptul ca permite verificarea intregii clase intr-un timp scurt ele cuprind ceea ce este esential in intreaga materie.
Testul docimologic inlatura neajunsurile verificarii prin sondaj si sansele unui subiect norocos. Ele ofera posibilitatea realizarii cu un grad mai mare de obiectivitate a masurarii fiind sensibile la diferenta dintre grupe de elevi si chiar dintre elevi luati individual.
Testele pedagogice constituie teste de informare generala constatand cunostintele acumulate atat in activitatea scolara cat si prin contactul cu ambianta sociala, fie ca teste de instruire care masoara acumularile scolare si permit controlarea progreselor scolare.
Ele masoara mai mult gradul de instructie si mai putin pe cel al formarii mintale. Vasile Pavaleu remarca: testele prezinta dezavantajul ca fac apel mai ales la memorie, la capacitatea de retinere si de reproducere a informatiei si mai putin la reflectia candidatilor.
Testele pedagogice servesc si la aprecierea muncii profesorului:
Algoritmul elaborarii unui test cuprinde urmatoarele etape.
a) precizarea obiectivelor pedagogice si a continutului de verificat;
b) analiza continutului materiei asupra careia se face verificarea;
c) alcatuirea testului, prin redactarea intrebarilor (itemurilor) in concordanta cu obiectivele educationale a caror indeplinire este realizata. Intrebarile trebuie corelate cu obiectivele urmarite si continutul verificat, cunoscand mai multe forme: intrebari cu raspunsuri deschise, cu raspunsuri inchise, tipul alegerea-multipla, tipul corect-gresit;
d) prelucrarea datelor si aprecierea generala.
Evaluarea fiecarui raspuns din test elimina subiectivismul. Se are in vedere gradul de dificultate al intrebarilor, acordandu-se mai multe puncte pentru intrebarile dificile si mai putine puncte la o intrebare usoara. Inainte de admiterea testului se stabileste o scara sau un etalon de evaluare a masurii obtinute, masura in acest caz rezultand din sumarea scorurilor tuturor intrebarilor. Pentru a realiza o evaluare si notare obiectiva se ataseaza o grila de evaluare, un barem, care descompune tema in subteme si prevede un punctaj pentru fiecare subtema ce se insemneaza in final
Testul docimologic pe langa calitatile mentionate prezinta unele dezavantaje: surprind o cunoastere fragmentara, capacitati limitate de elaborare, de rationament si exprimare.
Pentru a incuraja elevii sa-si foloseasca capacitatile cognitive complexe si pentru a-i evalua mult mai cuprinzator au fost introduse evaluarile alternativele/autentice. Termenul autentic deriva de la accentul pus pe aceste tehnici de evaluare, pe masurarea directa a lumii reale, complexe si a sarcinilor relevate.
Evaluarile autentice constituie o alternativa viabila la practicile evaluative traditionale, care realizeaza evaluarea rezultatelor scolare obtinute pe un timp limitat si in legatura cu o arie mai mare sau mai mica de continut, dar oricum definitiva. (I.T. Radu, 2000, p. 223)
Strategiile alternative, autentice de evaluare, detin valente formative care pot fi sintetizate astfel:
- realizeaza evaluarea rezultatelor in stransa corelatie cu instruirea/invatarea, concomitent cu acestea;
- permite evaluarea produsului si procesului care a condus la obtinerea lui;
- realizeaza evaluarea holistica a elevului;
- evalueaza gradul cu realizare a unor obiective ce vizeaza aptitudinile, capacitatile, competentele elevului, ce nu pot fi masurate prin strategiile traditionale;
- consolideaza deprinderile si abilitatile de comunicare sociala, de cooperare, precum si capacitatea de autoevaluare;
- compenseaza excesul de cognitivism ce se poate manifesta in evaluarea traditionala;
Ca metode si tehnici incluse in strategiile alternative pot fi amintite: observarea sistematica a activitatii si a comportamentului elevului, investigatia, proiectul. 1
Observarea sistematica a activitatii si comportamentului elevilor furnizeaza cadrului didactic informatii utile, diverse si complexe greu de obtinut prin verificarea orala sau testele standardizate.
Este o preluare si adaptare a metodei observatiei psihopedagogice si a instrumentelor corespunzatoare acesteia. Eficienta metodei creste considerabil daca sunt respectate cateva conditii precum: stabilirea continutului si identificarea indicatorilor observationali cu relevanta pentru scopurile observatiei, utilizarea corecta a instrumentelor de inregistrare si sistematizare a constatarilor precum: fisa de evaluare, scara de clasificare, lista de control/verificare.
Observarea curenta este mai edificatoare pe linia calitatii si mai putin pe linia cantitatii. Chiar daca datele se inregistreaza direct de la sursa, informatia observationala poate fi influentata de subiectivitatea profesorului. Contracararea acestor limite este posibila prin repetarea observatiei si coroborarea datelor obtinute cu cele culese prin alte metode si tehnici de evaluare.
Investigatia este considerata atat o modalitate de invatare cat si una de evaluare. Aceasta metoda presupune definirea unei sarcini de lucru cu instructiuni precise, intelegerea acesteia de catre elevi inainte de a trece la rezolvarea propriu-zisa prin care elevul demonstreaza si exerseaza totodata o gama larga de cunostinte si capacitati in contexte variate. Investigatia ofera posibilitatea elevului de a se implica activ in procesul de invatare, realizand permanente integrari si restructurari in sistemul national propriu, ceea ce confera cunostintelor un caracter operational accentuat.
Investigatia stimuleaza initiativa elevilor pentru luarea deciziilor, oferind un nivel de intelegere mult mai profunda asupra evenimentelor si fenomenelor studiate, motivand in acelasi timp elevii in realizarea activitatilor propuse.
I.T. Radu afirma ca investigatia consta in solicitarea de a rezolva o problema teoretica sau de a realiza o activitate practica pentru care elevul este nevoit sa intreprinda o investigatie (documentare, observarea unor fenomene, experimentarea etc.) pe un interval de timp stabilit, indeplinind mai multe functii: acumularea de cunostinte, exersarea unor abilitati de investigare a fenomenelor (de proiectare a actiunii, alegerea metodelor, emiterea unor ipoteze, culegerea si prelucrarea datelor, desprinderea concluziilor); exersarea abilitatilor de evaluare a capacitatii de a intreprinde asemenea demersuri.
Caracteristicile esentiale ale investigatiei ca metoda sunt:
 reprezinta o posibilitate pentru elevi de a aplica in mod creator cunostintele si de a explora situatii noi de invatare;
 este bine delimitata in timp (de regula de o ora de curs);
 solicita elevul in indeplinirea unei sarcini de lucru precise prin care isi poate demonstra, in practica, un intreg complex de cunostiinte si de capacitati;
 urmareste formarea unor tehnici de lucru in grup si individual, precum si a unor atitudini de toleranta, solidaritate, cooperare, colaboratoare;
 promoveaza interrelatiile de grup si deprinderile de comunicare;
 are un pronuntat caracter formativ;
 are un caracter sumativ, angrenand cunostiinte, priceperi, abilitati si atitudini diverse constituite pe parcursul unei perioade mai indelungate de invatare;
 se pot exersa in mod organizat activitati de cercetare utile in formarea ulterioara si in educatia permanenta;
 are un profund caracter integrator, fiind o modalitate de evaluare foarte sugestiva, precisa, intuitiva, predictiva;
Activitatea didactica desfasurata prin intermediul acestei practici evalutive poate fi organizata individual sau pe grupuri de lucru, iar aprecierea modului de realizare a investigatiei este, de obicei, de tip holistic, obiectivele evaluate capata semnificatii diferite corelate cu gradul de complexitate a sarcinii de lucru si cu natura disciplinei la care se aplica.
Demersul investigatiei poate fi raportat la trei etape esentiale:
1. definirea problemei;
2. alegerea metodei / metodologiei adecvate;
3. identificarea solutiilor;
Ca metoda de evaluare investigatia pune in valoare potentialul creativ al elevilor, initiativa, comunicativitatea , flexibilitatea gandirii, receptivitatea ideatica capacitatea de argumentare, de punere si rezolvare a problemelor. Prin valentele sale formative, investigatia reprezinta o metoda care desavarseste predarea, invatarea, evaluarea.
Proiectul reprezinta un demers evalutiv mult mai amplu decat investigatia. Proiectul incepe in clasa (cu elevii) prin definirea temei, a sarcinii de lucru. Demersul se continua acasa pe parcursul catorva zile/saptamani (in aceasta perioada elevul se consulta frecvent cu profesorul) si se finalizeaza sub forma unui raport asupra rezultatelor obtinute. Poate fi realizat individual sau in grup si parcurge mai multe etape vizand colectarea datelor si realizarea produsului. Proiectul trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: de ce? (motivatia), ce? (obiective), cum? (strategii, cai de realizare, planuri si actiuni), cine? (responsabilitati), cu ce? (resurse), cand? (termene), cu ce rezultate (produse si efecte). Demersul de realizare a unui proiect presupune parcurgerea catorva pasi:
 stabilirea domeniului de interes;
 stabilirea premiselor initiale-cadru conceptual, metodologic, datele generale ale investigatiei;
 identificarea si selectarea resurselor materiale;
 precizarea elementelor de continut ale proiectelor.
Acestea din urma pot fi organizate dupa urmatoarea structura: pagina de lucru, cuprinsul (structura), introducerea, dezvoltarea elementelor de continut, concluziile, bibliografia, structura anexelor (grafice, tabele, chestionare, fise de observatie s.a.)
In evaluarea proiectului se au in vedre criterii generale de evaluare:
 criterii care vizeaza calitatea proiectului (validitatea, completitudinea, elaborarea, structurarea, calitatea materialului, utilizat, creativitatea);
 criterii care vizeaza calitatea activitatii elevului, sub aspectul procesului realizat (raportarea la tema proiectului, nivel de performanta atins, tipul greselilor, creativitatea, calitatea rezultatelor din perspectiva valorificarii si utilizarii proiectului in sfera practica a activitatii).
Proiectul este un concept polisemantic si polifunctional, cercetatorii si cadrele didactice avand despre acesta reprezentari si acceptiuni diferite.
Portofoliul a fost perceput ca procedura care permite renovarea practicelor evaluarii pentru a le pune in concordanta cu noutatile vizate de catre un invatamant orientat spre dezvoltarea competentelor complexe.
In ultimii ani, autorii au atribuit portofoliului diverse apelative: dosar de invatare, de evaluare, de prezentare, de clasificare, de cariera, jurnal de formare, istorie de viata, portofoliu de competente s.a. Ca alternativa viabila la modalitatile traditionale de evaluare portofoliul face posibila trecerea de la validarea cunostintelor prin teste la evaluarea competentelor complexe. Portofoliul include rezultatele relevante obtinute prin celelalte metode si tehnici de evaluare (probe orale, scrise, practice, observarea, sistematica a activitatii si comportamentul elevului, proiecte, autoevaluare), precum si prin sarcinii specifice fiecarei discipline.
Cerintele/conditiile ce trebuie indeplinite asupra utilizarii portofoliului ca procedura alternativa de evaluare pot fi: stabilirea obiectivelor, adecvarea continutului, cu scopul/obiectivele prestabilite, stabilirea criteriilor de evaluare si a standardelor de performanta, implicarea elevilor, a parintilor in organizarea propriu-zisa, crearea de timp pentru evaluare, comunicarea rezultatelor.
Portofoliul este polifunctional; se pot identifica unele functii de esenta formativa, in timp ce altele sunt functii de atestare:
Functiile formative:
 incurajeaza/stimuleaza evaluarea centrata pe progresul invatarii;
 favorizeaza autoevaluarea si invatarea autonoma;
 exerseaza capacitatea metecognitiva;
 constituie un suport pentru interviurile/convorbirile cu parintii, responsabilii de formare sau utilizatorii;
Functiile formative se exercita in situatia scolara, de invatare bazata pe intelegere, reflectie si vizeaza dobandirea de catre elev a competentelor necesare elaborarii unor portofolii cu functia de atestare.
Functiile atestative:
 constituie un bilant al competentelor scolare si/sau extrascolare, sociale, profesionale;
 asigura urmarirea formarii de la scoala la viitorul loc de munca;
 certifica competentele complexe;
 sustine reconversia profesionala;
In definirea unui portofoliu sunt relevante: scopul contextul si modul de proiectare.
Scopul portofoliului este acela de a confirma faptul ca ceea ce este cuprins in obiectivele invatarii reprezinta ceea ce se stiu elevii si sunt capabili sa faca.
Contextul vizeaza varsta cursantilor, specificul disciplinei, interesele, abilitatile, aspiratiile elevilor.
Proiectarea include atat scopul si contextul cat si proiectarea propriu-zisa a continutului portofoliului.
Trebuie identificate elementele reprezentative pentru activitatile desfasurate de elev: selectii din temele pentru acasa, notitele din clasa, lucrari cu caracter experimental, probleme matematice, casete audio/video cu prezentari orale ale elevului, situatii de invatare in grup, expuneri libere, creatii literare proprii, teste criteriale, prezentarea unor autori/opere literare. Inainte de realizarea efectiva a portofoliului trebuie stabilite cu claritate cerintele-standard la care se va raporta intregul continut al portofoliului. Portofoliul poate fi exclusiv o sarcina a profesorului sau poate implica si contributia elevilor. Astfel portofoliul poate stimula creativitatea, ingeniozitatea, implicarea personala a elevului in activitatea de invatare, motivatia intrinseca. Scara de apreciere poate cuprinde calificative (foarte bine, bine, acceptabil, insuficient, inacceptabil) sau simboluri numerice (cifre de la 5 la 1, de la 10 la 1).
Portofoliul pune in evidenta si in valoare inteligentele multiple (Gardner) ale autorului si poate constitui o parte integranta a unei evaluari sumative sau a unei examinari. In functie de destinatie sau destinatarul sau portofoliul poate fi folosit de profesor ca instrument de evaluare si va cuprinde componente relevante ale progresului elevului.

Anul aparitiei: 2010
Nr.pagini: 60