Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.
 
 

Psihologia femeii - Horney, Karen

Editura TREI - colectia PSIHOLOGIA PENTRU TOTI

Psihologia femeii

Psihologia femeii

Apreciere: 0.0/7 (0 voturi)
Editura: TREI
Status: Epuizat

Descriere

Descriere - Psihologia femeii

Tendintele masculine se exprima prin atitudinea dominatoare a femeii si prin dorinta sa de a avea un control absolut asupra copiilor. Ori femeia se poate teme de acest lucru, fiind, astfel, prea indulgenta cu ei. Se poate manifesta una dintre cele doua extreme. Fie isi baga fara incetare nasul in treburile copilului, fie se teme de tendintele sadice implicate, ramanand pasiva, neindraznind sa intervina. Resentimentul impotriva rolului feminin transpare din invataturile date copiilor, potrivit carora barbatii sunt brute si femeile sunt creaturi suferinde, rolul feminin este demn de dispret si de mila, menstruatia este o boala ("blestem") si actul sexual, un sacrificiu pe altarul dorintelor sotului. Aceste mame vor fi intolerante fata de orice manifestare sexuala, in special din partea fiicelor, dar, foarte frecvent, si din partea fiilor.
Karen Horney

Pentru Freud psihologia femeii reprezenta un "continent intunecat". Una dintre primele psihanaliste care au contribuit la explorarea acestui domeniu a fost Karen Horney. Ea pune accent asupra elementelor caracteristice feminitatii, ignorate de predecesorii sai care incercasera sa formuleze o teorie a psihologiei femeii urmand modelul masculin. Astfel vaginul, sarcina si maternitatea redobandesc un rol important in tabloul psihologiei feminine conturat de Karen Horney in lucrarile cuprinse in acest volum. Ilustrandu-si ideile cu numeroase exemple, autoarea abordeaza teme importante cum sunt: conflictele inconstiente ale femeii legate de dorinta de a avea un copil, predispozitia poligama a barbatilor, neintelegerile dintre sexe, complexul de masculinitate al femeilor, frigiditatea, diferentele dintre persoana sanatoasa si cea nevrotica. Scrisa intr-un limbaj accesibil, dintr-o perspectiva feminina dar nu feminista, cartea se adreseaza tuturor celor interesati de intelegerea femeilor.

Scindarea componentei senzuale de cea romantica in viata amoroasa, pe care o intalnim doar ocazional la femei, pare a fi tot atat de frecventa la barbatii educati ca frigiditatea in cazul femeilor. Astfel, pe de o parte, barbatul isi cauta partenera de viata si prietena apropiata spiritual, dar fata de care senzualitatea sa este inhibata si din partea careia, in adancul sufletului, asteapta sa i se raspunda cu aceeasi atitudine. Efectul asupra femeii este clar; poate duce foarte usor la frigiditate, chiar daca inhibitiile pe care le-a adus cu sine din procesul propriei dezvoltari nu sunt insurmontabile. Pe de alta parte, un astfel de barbat va cauta o femeie cu care poate avea numai relatii sexuale, o tendinta care se manifesta cel mai clar in relatiile sale cu prostituatele. Ecoul acestei atitudini asupra femeii va duce si el la frigiditate. De vreme ce, in cazul femeii, viata emotionala este, de regula, mult mai indeaproape si constant asociata cu sexualitatea, ea nu se poate darui complet atunci cand nu iubeste sau nu este iubita.
Karen Horney

Karen Horney (1885-) s-a nascut la Hamburg, in Germania si a studiat medicina la Universitatea din Berlin. Medic psihiatru si psihanalist a predat la Institutul Psihanalitic din Berlin si la Institutului Psihanalitic din Chicago si Institutului Psihanalitic din New York. Impreuna cu Alfred Adler a fondat curentul neo-freudian. Printre lucrarile sale se numara Personalitatea nevrotica a epocii noastre, Noi directii in psihanaliza, Autoanaliza.

Cuprins:

Introducere
Multumiri

Despre originea complexului de castrare la femei

Fuga din feminitate
Complexul masculinitatii la femei, din perspectiva barbatilor si a femeilor

Feminitate inhibata
O contributie psihanalitica la problema frigiditatii

Problema idealului monogamiei

Tensiunea premenstruala

Neincrederea dintre sexe

Chestiunea casniciei

Spaima de femeie
Note despre diferenta specifica dintre barbati si femei in ceea ce priveste spaima fata de sexul opus

Negarea vaginului
O contributie la problema angoaselor genitale specifice femeilor

Factori psihogeni in tulburarile feminine functionale
Conflicte materne

Supraevaluarea iubirii
Un studiu asupra unui tip feminin comun in zilele noastre

Problema masochismului feminin

Modificari de personalitate la adolescente

Nevoia nevrotica de iubire



Numar pagini:320
Anul aparitiei:2012Produsul face parte din colectia PSIHOLOGIA PENTRU TOTI

Pentru orice solicitare contactati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.

LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.


Prezentare video - Psihologia femeii

Alte carti din colectia PSIHOLOGIA PENTRU TOTI

Alte carti de la editura TREI

Editura TREI. Carti de la editura TREI. Editura TREI a aparut la jumatatea deceniului 90, intr-o perioada in care piata editoriala romaneasca de-abia se dezmortea, incercand sa se reabiliteze dupa lunga penurie de carte din perioada comunista. Initiatorii ei, Vasile Dem. Zamfirescu, profesor de psihanaliza la Facultatea de Filosofie si Silviu Dragomir, proaspat absolvent al acestei facultati, veneau dintr-o zona culturala care fusese afectata in modul cel mai grav de ideologie si interdictie. Si-au propus sa publice psihanaliza, un gen de carte aproape inexistent pana in acel moment in Romania. Ideea s-a bucurat de succes, "Biblioteca de psihanaliza" a editurii devenind o autoritate in domeniu si oferind cititorilor romani, in premiera, editii complete ale operelor lui S. Freud si C. G. Jung, mai intai, iar apoi serii de autori fundamentali precum F. Dolto, D. Winnicott, M. Klein etc. Acesta a fost doar inceputul. Pe masura ce s-a extins portofoliul teoretic (psihologie academica, psihologie practica, eseu), s-a dezvoltat si un departament de fictiune, bazandu-se initial pe o selectie de romane cu tenta psihologica, strans legata de specificul editurii, dupa care aria tematica s-a diversificat.