In vremurile noastre ar fi comod sa intelegem limba de lemn ca pe un mecanism pus in aplicare, prin urmare posibil a fi intalnit doar in regimurile totalitare, si in special in comunism. Cum noi nu ne mai aflam intr-un regim totalitar iar comunismul pare definitiv depasit, s-ar parea ca subiectul acestei carti nu ne mai vizeaza decat indirect. Numai ca situatiile critice cauzate de practicarea limbii de lemn nu inceteaza sa apara. Doar ni s-a propus imediat dupa revolutia din decembrie '89 sa intram intr-o noua etapa a "dezvoltarii" tarii noastre, cea a "comunismului cu fata umana". Sau ni s-a sugerat ca daca incercam sa ne intelegem trecutul recent, ceea ce ne-ar permite sa vedem de ce au atata priza la public fostii activisti de partid, adica neocomunistii, nu ne mai putem adapta la prezentul "democratic", orbiti fiind in incercarea de a rezolva niste probleme ce sunt deja depasite - doar trecutul comunist a disparut odata cu revolutia, nu? Iar exemplele folosirii limbii de lemn in continuare pot fi multiplicate. Atunci limba de lemn nu este numai de domeniul trecutului, unul mort si ingropat, ci al unui trecut care inca ne bantuie. Ea e un strigoi care inca ne stapaneste si de care nu ne putem elibera decat daca il intelegem.