Chiar daca si-a trait zilele printre boemii Cubismului si ai Futurismului, el (Apollinaire, n.n.) nu a fost un om modern. A fost oarecum mai putin complex si mai fericit; mai vechi, dar mai puternic. (Era atat de putin modern incat modernitatea i s-a parut pitoreasca si, poate, chiar emoþionanta.) El a fost precum acel «lucru sacru si inaripat» de care ne vorbeste un dialog platonician, a fost un om al sentimentelor elementale si, deci, eterne. El a fost, atunci cand temeliile ...
