Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles
Orice incercare de a defini ratiunea avara intra in contradictie cu principiul economiei de mijloace. Orice promovare a ei - o contesta. Explicitarea in contextul vorbirii prin apelarea la lexic, topica, sintaxa etc. inseamna risipa, uzura a multiplului - ceea ce nu este miza unei astfel de ratiuni. Ca ghidaj al actiunii dupa un principiu, ratiunea avara este agentul unei cartografii a ordinii. Prin insusi acest lucru ea instaureaza multiplul, pentru inceput ca forma a dualismului, ca insotire a realului cu ratiunea, ulterior ca forma posibila a ordinii. Daca vorbirea despre ea - simpla definire, explicitarea si recomandarea - ii sunt improprii, inseamna ca tacerea este forma in care se poate defini. Tacerea nu o multiplica, nu o contrazice, nu reprezinta nonsensul din afirmarea ei, prin urmare ea pare a fi calea urmarita aici. Participarea tacerii ca non-discurivitate la ontologia ratiunii avare nu inseamna insa nimic. Ratiunea avara este de vazut in contestatia activa la adresa lumii ca multiplu fara control, dupa ce de fiecare data a contribuit la geneza fiecarui exemplar al ei. Contributoare la fiecare facere, odata incheiat exercitiul participarii, vazuta in fata faptului gata incheiat, se retrage in acelasi principiu ostil. Insasi a fi este pentru ea prea mult. Asa cum Unul lui Platon nu suporta fara a ti contrazis calificarea lui a fi, adica fiinta - in forma unul este -, acelasi refuz al fiintei este valabil pentru ratiunea avara. Mai apropiata de tipul de neant care nici nu poate fi enuntat, de corpul care nu se extinde in umbra retras definitiv in tinutul nocturn al nefiintei in care nimic nu se poate rosti, logica expusa a ratiunii avare o distruge. In ce ar putea consta, in aceste conditii, o critica a ratiunii avare? Sau, mai mult: in ce ar putea consta, primordial, o ratiune avara? Daca pentru ultima se poate porni de la intuitia construita pe teren moral, in care intra prudenta, economia si tot ce constituie temperamentul avar, pentru prima, adica pentru o critica a ratiunii avare, trimiterea imediata, in ordinea culturii, este la Kant si critica ratiunii pure. Astfel, o critica a ratiunii avare este cercetarea posibilitatilor de ordine si limita ale ratiunii pure in cercetarea structurilor categoriale ale acesteia.Nr. de pagini : 280Anul aparitiei : 2013
