Andre Gide (1869-1951) este un nume de prim rang al literaturii franceze din prima jumatate a secolului XX. Educat intr-o austera familie protestanta, isi incepe destul de devreme revolta impotriva conformismului social si religios, iar literatura sa va fi de la inceput expresia acestei razvratiri; de fapt, scrie Maurice Nadeau, „toata opera lui Andre Gide trimite la autorul sau si poate nu e alt scriitor care sa se afle in cartile sale mai mult decit el”. Dupa Les Cahiers d’Andre Walter (1890), prima incercare in maniera simbolista, „tratatele” lirice reunite mai tirziu in volum si Les nourritures terrestres (Fructele pamintului, 1897), publica in 1914 Les Caves du Vatican (Pivnitele Vaticanului), iar in 1925 romanul sau cel mai cunoscut, Les Faux-monnayeurs (Falsificatorii de bani). Apropiat de cercurile moderniste pariziene, se numara printre fondatorii Nouvelle Revue Francaise (1908). Atent la marile tensiuni politice ale epocii, denunta in Voyage au Congo si Retour du Tchad sistemul colonial francez si intra in Comitetul intelectualilor antifascisti. Adera la ideologia comunista, dar, dupa un sejur in Uniunea Sovietica, publica, sub titlul Retour de l’URSS, o critica virulenta a totalitarismului stalinist pe care, in ciuda eforturilor oficialitatilor sovietice de a-l ascunde, il vazuse la fata locului, in toata impostura lui. Din scrisul sau, celebrind libertatea de a refuza normele sociale si cautarea fericirii ca suprem tel individual, nu lipsesc momentele de scandal (de pilda, Corydon, 1924, cuprinzind patru dialoguri despre homosexualitate), dar nici cele ale deplinei recunoasteri: in 1947 i se acorda Premiul Nobel pentru Literatura.