Ziua Drapelului Național – între simbol, istorie și identitate

Pe 26 iunie, România își sărbătorește drapelul – acel simbol tăcut care flutură deasupra fiecărei generații, păstrând viu spiritul național. Albastru, galben și roșu – nu doar culori, ci expresii ale cerului, grâului și sângelui vărsat pentru libertate. Tricolorul românesc nu este un simplu steag, ci o poveste țesută din jertfă, speranță și continuitate.

Ziua Drapelului Național a fost instituită oficial prin Legea nr. 96/1998, dar semnificația lui este mult mai veche. Primele mențiuni ale tricolorului apar în timpul Revoluției de la 1848, când a fost adoptat cu deviza „Dreptate și Frăție”. De atunci, drapelul a fost purtat în luptă, ridicat la Mari Uniri, și arborat la fiecare pas important al istoriei naționale.

Așa cum scria Lucian Boia în „România: 100 de ani de istorie”, „tricolorul a traversat vremurile ca o constantă emoțională, în jurul căreia s-au strâns idealurile unui popor deseori pus la încercare.” Steagul nu e doar un semn convențional – e amintirea colectivă a unei națiuni.

În literatură, simbolistica drapelului apare în paginile autorilor clasici și contemporani. De la poeziile patriotice ale lui George Coșbuc și Mihai Eminescu, până la evocările din cărți de istorie recentă sau memorii de război, tricolorul este omniprezent: un martor al vremurilor.

Astăzi, într-o epocă în care simbolurile pot fi ușor golite de sens, Ziua Drapelului este o invitație la reflecție. Ce mai înseamnă pentru noi steagul? Ce valori ducem mai departe sub culorile lui?

Poate că răspunsul nu stă doar în ceremonii sau în gesturi formale, ci în felul în care păstrăm vie cultura, memoria și demnitatea unei națiuni. Iar lectura – fie că vorbim despre istorie, ficțiune sau poezie – rămâne una dintre cele mai profunde forme de respect pentru ceea ce înseamnă identitate românească.