Personajele ajung sa interactioneze, cu sau fara voia lor, cu fiinte care sfideaza timpul si spatiul, inving moartea, cel putin temporar, si se strecoara in viata lor, in mintea lor, in trupul lor. De aici si pana la crima nu e decat un pas.

„Se duce la fereastra si trage draperia. Se uita spre cer si observa ca se lasa seara si luna plina se iveste de dupa copaci. Isi ridica marginea rochiei si o ia la fuga pe scari. Imediat ce trece de camera ei, ajunge in dreptul unei usi. Da straturile rochiei la o parte, cautand in buzunar cheile. Clanta se misca si iese din butuc, dar o infige la loc injurand incet. O tranteste dupa ea si intra in locul pe care-l numeste «laborator», desi nu e nici pe departe unul. Pe o soba sta asezat un vas mare, ca un ceaun, si rafturi pline ochi cu sticlute si carti. Isi sufleca manecile si se pune pe treaba. Pe masura ce prepara potiunea Josephinei, primeste informatii de la cei morti ca licoarea n-o s-o ajute pe mama tinerei femei prea mult. Poate doar cateva zile. Simte remuscari. Ar trebui sa-i spuna si sa-i dea banii inapoi, pentru ca mama ei nu mai poate fi salvata nici macar de o vrajitoare. Si stim cu totii cu ce ochi sunt privite vrajitoarele. Cu toate astea, fiind deja implicata, cere ajutorul spiritelor si tripleaza actiunea solutiei, sperand ca totul o sa iasa bine, chiar daca a incalcat regula. Nu e ca si cum n-ar mai fi facut-o si altadata.”

Timea Y. Arin, Cleopatra