Plecare, plecari e o opera de fictiune – dar asta nu inseamna ca nu e adevarata

E povestea unui barbat pe nume Stephen si a unei femei pe nume Jean, care se indragostesc unul de altul in tinerete, dar se despart si ajung sa-si mai dea o sansa la batranete. E povestea unui Jack Russell Terrier in varsta, pe nume Jimmy, admirabil de inconstient de propria mortalitate.

E si povestea felului in care corpul ne tradeaza, fie din cauza varstei, a bolii, accidental sau fatidic. Si e povestea felului in care, odata cu varsta, experientele umane se estompeaza, devenind anecdote, apoi amintiri. Conteaza daca ceea ce ne amintim s-a petrecut cu adevarat? Sau conteaza doar ca a fost suficient de important pentru noi incat sa ne marcheze?

Povestea incepe la finalul vietii – dar nu se termina acolo. In esenta, e o poveste despre singurele lucruri care au contat vreodata cu adevarat: cum gasim fericirea in aceasta viata si cand e momentul sa ne luam ramas-bun.

„Nu exista alt scriitor ca Julian Barnes.“

The Guardian

„Scriitura lui Julian Barnes schimba totul.“

Frances Wilson

„In Plecare, plecari, naratorul ii promite cititorului inca de la inceput ca va exista si o poveste – sau o poveste in interiorul povestii. Si i-o ofera. E povestea lui Stephen si Jean, care se intalnesc in tinerete, se apropie, se despart, dar raman mereu cu gandul la ce-ar fi putut sa fie si n-a fost. Iubirea lor nu e una spectaculoasa, ci una supusa timpului, greselilor si reluarilor tarzii. Cand se regasesc dupa ani si ani, nu mai cauta inceputul, ci sensul a ceea ce-a fost – si a ceea ce ar mai putea fi. Relatia lor devine astfel o meditatie asupra memoriei, a sanselor ratate si a felului in care dragostea adevarata nu dispare niciodata, ci se transforma. O poveste care poarta amprenta lui Barnes si care se supune si ea aceleiasi intrebari obsedante: Ce ramane cand tragi linie?“