Prozatoarea (si poeta) de la Sibiu se revendica, bunaoara, din Hortensia Papadat-Bengescu, faza superioara a prozei ei de analiza psihologica in acceptia subiectivitatii obiectivate, daca se poate spune asa, care marcheaza si proza, deopotriva “analitica“ si “creatoare“, a lui Camil Petrescu, Anton Holban, M. Blecher, Henriette Yvonne-Stahl, Dana Dumitriu etc. E adevarat ca accentul cade in scrierile sale pe observarea interioritatii. Tema singuratatii si a cuplului ocupa prim-planul acestora inca de la inceput (Sangele alb al pietrelor, Nisipul memoriei, Dincolo de dragoste), indeobste prin mijlocirea rememorarii, unde epicul exista, dar analiza meticuloasa si reflectia eseistica fac legea. E spiritul literaturii moderne, nu acela al prozei de la principesa de Cleves citire si, de aici, la romantism pana la psihologismul naturalist. (Constantin Trandafir)

Lumea evocata de prozatoarea Rodica Braga e luminata din interior de o cunoastere profunda a resorturilor psihice ale fiintei umane si de taina unei iubiri totalizatoare, proiectata fie in univers urban, fie rural. Romanele sale captiveaza prin forta de expresie a limbajului in tentativa de a descifra complicata psihologie a eului, in procesul descoperirii sinelui prin iubire.(…)

Pe toate coordonatele temporale, marile romane de iubire ca esenta a vietii, in virtutea unui principiu universal al armoniei, si-au gasit creatorii capabili sa il scrie. Un astfel de roman creeaza Rodica Braga prin Vara de sidef, un roman al vibratiei profunde a fiintei sub puterea iubirii, un cant de iubire, ca o muzica in care cuplul intra in rezonanta cu universul. (Sonia Elvireanu)