„Comunismul n-avea nevoie de cineva care, prin talentul sau oratoric, prin condei si, mai ales, prin exemplul personal, definit de o moralitate desavarsita, putea influenta mintile si inimile oamenilor. Fiind sinonim cu mediocritatea, comunismul incerca sa anihileze excelenta care nu ii era obedienta, folosind Securitatea ca politie politica. Tata a reprezentat un pericol si, ca atare, a fost tinut permanent sub observatie, din scurt, cum se spune mai pe romaneste. Pentru a supravietui si la propriu, si la figurat, tata a incercat sa-si adapteze credintele personale conform cerintelor regimului, sa devina un credincios conform legii pamantesti si totodata si celei divine. Pentru ca s-a ambitionat sa nu-si tradeze valorile, sa nu redevina un instrument al Securitatii, a platit cu sanatatea si cu linistea familiei. Desi regimul i-a valorificat inventivitatea, l-a obligat sa subziste intr-o mahala. Cele trei decenii de persecutii au fost recompensate cu tot atatea traite in libertate. Cele cateva luni pe care medicii i le dadusera la douazeci si sase de ani, in 1957, s-au transformat in saizeci si trei de ani, murind la aproape nouazeci de ani, in 2020. Credinta l-a ajutat sa se bucure de viata, indiferent de vicisitudinile prin care a trecut. Spiritul face diferenta. Cu cat este mai conectat la Divin, cu atat si trupul este mai vivace, cum a dovedit-o tatal meu, Mircea Negruti, intreaga lui viata.”