Apofenia?

Viata publica a lui Irinel Columbeanu este un paradox: cu cat se scrie mai mult despre el, cu atat se stiu mai putine. Presa de scandal preia subiectele susceptibile de a genera cat mai multe clickuri si le rostogoleste la infinit, in articole cu titluri senzationale si goale de continut. Doar ca Irinel Columbeanu nu este doar un personaj de scandal, ci si o persoana care a cunoscut marirea si decaderea, a avut si a pierdut aproape totul – atat in plan financiar si profesional, cat si in plan sentimental si familial.

Un alt punct de vedere asupra vietii sale – la fel de subiectiv ca cel al presei, dar mult mai relevant si mai autentic – este chiar cel al autorului. In acest al doilea volum al spovedaniei sale, Irinel Columbeanu se priveste in oglinda, studiind urmele lasate pe chipul si in personalitatea sa de evenimentele care i-au marcat existenta, principalul fiind relatia luicu Monica Gabor, iubirea vietii sale, de care, chiar daca s-a despartit, nu se poate desprinde nici macar acum.

Volumele nu duc lipsa de episoade picante sau de intamplari intime aduse pentru prima oara la cunostinta publicului, dar, mai presus de toate, prezinta  o alta fateta a omului Columbeanu, una care merita, cu siguranta, explorata. Lectura placuta!

Ipocratia.

Povestirea incepe sa il urmareasca de la locul nasterii (1957, Ploiesti), la Bucuresti si in continuare, prin scolile absolvite si alte intamplari conexe, derularea evenimentelor fiind relatata de vocea sa interioara.   

Paleta larga de personaje intersectate sunt descrise, analizate si cantarite metodic de el insusi. Povestirea este puternic ancorata in desfasurarea autentica a evenimentelor.  

In acest volum constata treptat ipocrizia celor din jur (cea de pe „vremea lui Ceausescu”), apoi ca specularea ipocriziei  mai tuturor membrilor acelei societati o aduce treptat sa fie condusa de ea, de unde vine si titlul volumului.  

Vine „revolutia”, cu incununarea ipocratiei atunci sintetizata public in celebra replica scapata pe micul ecran „Mircea, fa-te ca muncesti”, el incepe sa faca din ce in ce mai multi bani, dupa care sufera un atac vascular cerebral si asa se termina primul volum, cu el in convalescenta la Paris.   

Se ofera astfel cititorului posibilitatea unei calatorii mentale prin ultimii 64 de ani, traversand ultimele doua sisteme economico-sociale aparute, cu urcusurile si coborasurile autentic simtite si minutios relatate, comentate si transmise, eventuala reteta a unui posibil bestseller postmodernist.