„Uneori e mai usor sa fii regizorul unui film decat al propriei tale vieti. Scrisoare catre nepoatele mele sta dovada. Intr-un text testamentar pe care-l scrie pentru nepoatele lui, cazate geografic si sentimental in la belle France, Stere Gulea isi evoca viata, originile si trecutul. Le adauga o serie de tablouri ale prezentului, pentru intregirea reliefului personal si profesional. E un relief accidentat, in care campiile suporta inundatii ideologice, iar drumul spre varfurile carierei are parte de ceva ce autorul insusi numeste «dansul ambiguitatii». Aromanul Stere Gulea, alintat «Stelica» in copilarie, parcurge un traseu intortocheat dinspre rural spre urban si are parte de privatiuni, indoieli si cumpene. Norii comunismului ocupa cerul familiei si al comunitatii, pentru ca apoi seceta nationalizarii sa insemne deposedare si acrobatii de subzistenta. Numai ca, desi norii nu se dau dusi, soarele strapunge uneori plafonul. Astazi bine instalat in lumea cinematografului, Stere Gulea isi aminteste fara complezenta de jocul concesiilor si de limbajul esopic din comunism, de cenzura si de practicantii ei din cabinetele de partid.

Scrisoare catre nepoatele mele inseamna si o suita de intalniri cu actori, regizori si scriitori ai ultimelor decenii – unii dintre ei, fundamentali in istoria teatrului si a filmului de la noi. Intre Dincolo de nisipuri, unde e asistent de regie, si Morometii, unul dintre filmele lui de referinta, stau decenii de cautari neobosite si de proiecte pentru care talentul nu e suficient si pentru care e nevoie, mai ales in vremurile tulburi de dinainte de 1990, de tenacitate, istetime acomodanta si – nu de putine ori – curaj.

Stere Gulea trece cu bine toate aceste examene si livreaza o poveste de viata in alb, negru si multe nuante de gri. Ne ramane noua, cititorilor, placerea de-a alege culorile si de-a le potrivi pe panza acestei scrisori.“ — RADU PARASCHIVESCU