Romanul s-a nascut poet, scria Vasile Alecsandri in art. Romanii si poezia lor, 1849. Sintagma, intrata in cotidian, a devenit un truism, semnificand, printre alte acceptii, si usurinta in exprimare. E usor a scrie versuri, spunea Mihai Eminescu in poezia Criticilor mei, bineinteles, in cu totul alt context decat cel alecsandrinian. Poezia se naste (si) spontan, in virtutea unui impuls interior, cauzat de diverse motive: natura, dragostea, istoria, farmecul vietii, influente livresti etc. Literar vorbind, expresia marca aparitia unei generatii de scriitori care au dat contur literaturii romanesti: Carlova, Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Alecsandri s.a.

Antologia de fata da seama despre poetii, in numar de 41, a caror viata s-a frant prea devreme, dar cei mai multi dintre ei, au fost poeti de perspectiva literara, intrand, cu mai multe sau mai putine randuri in orice carte de istorie a literaturii romane. Poezia lor place la lectura si acesta este un criteriu pe care orice cititor de literatura il ia in considerare.

Fragment din cartea "Antologia poetilor disparuti prematur" de Nicolae Eftenie

"Biografia lui Stefan Octavian Iosif, desi bogata in evenimente, este totusi fragmentata. S-a nascut la Brasov la 11/ 23 octombrie 1875. In orasul natal isi petrece primii ani ai copilariei, zburdand cu prietenii prin padurea de pe Tampa.

In Gimnaziul mare public roman dovedeste aptitudini deosebite la invatarea limbilor straine predate in scoala: latina, maghiara, germana, franceza, un exercitiu pregatitor pentru traducatorul de mai tarziu.

In 1889, pensionat, profesorul Stefan Iosif, tatal, se muta cu familia la Sibiu, iar baiatul e inscris in clasa a V- a a liceului maghiar.

In 1891, tatal obtine functia de profesor suplinitor la gimnaziul din Turnu - Magurele, unde il urmeaza curand familia.

In 1895, isi trece bacalaureatul, se inscrie la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, sectia filozofica, dar nu urmeaza cursurile si nu se prezinta la examene.

Un timp e copist la Ministerul Domeniilor, apoi secretar al lui Ion Luca Caragiale.

In 1897, il gasim la Iasi in redactia unui ziar, probabil Seara. Ii apare primul sau volum de versuri originale, intitulat simplu si modest, Versuri.

In 1899 pleaca la Paris pe spezele prietenului sau, Virgil Cioflec, unde il cunoaste (1900) pe Dimitrie Anghel, de care il va lega o stransa si nefasta prietenie.

In 1901 ii apare volumul Patriarhale, prin grija lui Sextil Puscariu. Critica semnaleaza, cu regrete, nota dominanta a volumului - „pesimismul".

Devine redactor al revistei Sernanatorul, aparuta la inceputul lunii decembrie a anului 1901, sub directia lui Alexandru Vlahuta si George Cosbuc.

Din 1902 incepe colaborarea Anghel - Iosif, publicand sub semnatura comuna traduceri din Verlaine, H. de Regnier, H. Ibsen etc. Apoi vor scrie poemul dramatic Legenda funigeilor, Caleidoseopul lui A. Mirea s.a.

Anghel si Iosif erau doua firi diametral opuse; Iosif era reflexiv, melancolic, nordic, interiorizat, boem incurabil; Anghel era expansiv, imaginativ, agitat, sudic, cu ceva de cabotin."