Cu fiecare pagina, Até (o educatie) castiga portanta, densitate, luminozitate. Ca o drona-cefalopoda in zbor, cu o trena de tentacule fosforescente: vietile pedagogilor & elevilor, parintilor & copiilor, partenerilor din cuplu antrenati (happy together) sa devina NIMIC. E puterea unei femei de a supravietui & seduce (fara sa vrea neaparat asta) prin povestile pe care si/ni le spune. Locul unde se intalnesc – nefortat, dar spectaculos – Svetlana Alexievici, Mariana Marin, Ileana Zubascu cu Traian T. Cosovei si Delmore Schwartz. – Stefan Manasia

Un impetuos monolog adresat, in care locvacitatea „vocilor recalcitrante“ se focalizeaza nu atat revansard, ca in majoritatea volumelor anterioare ale Olgai Stefan, cat ironic-compensator. Descantec pentru „sinele meu rezidual“, dar si control al traumei prin deriziune. Un flux discursiv care denunta deopotriva traumele identitare si servitutile educatiei resimtite ca forme de oprimare institutionalizata. Domesticirea, aparenta doar, a lui Até, otravirea si vindecarea temporara prin adancirea in autoiluzie, prin mitridatism. Dezabuzarea tradusa in acuratete stilistica. – Laura Francisca Pavel