ciclul versul ielelor

Ciclul „versul ielelor” a venit ușor, ca o descoperire continuă, intrinsecă, dar care leagă cititorul de sentimentele vocii lirice. Poemele sunt legate preponderent de aceeași temă, a iubirii, de cele mai multe ori, instanța lirică feminină fiind aceea care propune un discurs liric confesiv, un dialog monologat cu iubitul despre care știe ca îi primește mesajul, îl îmbrățișează, dar nu răspunde în mod direct. Poeziile Elei Constantin pun accent pe emoțiile puternice, experimentează atât apropierea, cât și lipsa iubitului și sunt adunate într-un ansamblu de creații lirice unite prin teme și sentimente precum iubirea, natura și melancolia, evidențiind sensibilitatea și imaginația poetei. 

Ciclul „versul ielelor” poate fi descris și ca o „poveste lirică” alcătuită din mai multe texte poetice care se completează reciproc. Creațiile poetei sunt unite prin aceleași motive romantice: iubirea ideală, dorul, visarea, singurătatea, natura și aspirația spre absolut. Vocea lirică este sensibilă și contemplativă, iar sentimentele sunt prezentate intens și sincer. Poemele Elei Constantin sunt marcate de libertatea imaginației, trăirea profundă a emoțiilor, nostalgie și melancolie și, în cele din urmă, de conflictul dintre ideal și realitate, invitând cititorul să pătrundă într-o lume plină de romantism, multifațetată, în care se poate identifica cu succes cu vocea lirică aflată în ipostaza melancolică și contemplativă.