"Ne-ati invatat sa iubim stiinta, sa iubim cautarea adevarului, sa iubim aceasta munca in care, de cele mai multe ori, satisfactia majora este munca insasi. Ne-ati invatat sa iubim stiinta, dar, in acelasi timp, si arta. In aceasta lume in care tehnica pare sa acapareze si muzica, si pictura, si toate artele, in aceasta lume tehnocrata in care utilul devoreaza frumosul, sunteti pentru noi un exemplu luminos de impletire armonioasa a perfectei cunoasteri profesionale cu o vasta si profunda cultura artistica." - Colegii de la Istitutul de Cercetari al Combinatului Chimic din Ramnicu Valcea

Dumitru V. Curcaneanu s-a nascut la 23 martie 1910, in satul Moara Domneasca din comuna Valea Rea, actualmente Valeni (judetul Vaslui), unde tatal sau era administrator de mosie; a fost al saselea dintre cei sapte copii ai familiei.

In anul 1935 a absolvit cursurile Facultatii de Chimie din cadrul Institutului Chimic Militar de pe langa Universitatea din Cluj, iar in anul 1938 a obtinut titlul de Doctor in Chimie, la Facultatea de Chimie a Universitatii din Bucuresti.

In august 1945 a demisionat din cadrele active ale Armatei, cu gradul de capitan, si a fost liber profesionist pana in 1948.

In perioada 1953-1955 a fost detinut politic, arestat de Securitatea din Ploiesti, sub falsa acuzatie de sabotaj.

In cei 37 de ani de activitate, a lucrat ca cercetator chimist si proiectant, inginer-sef si sef-serviciu in unsprezece intreprinderi de profil. S-a pensionat in 1970, din functia de Sef al Serviciului de Cercetari al Combinatului Chimic din Ramnicu Valcea, iar in 1972 s-a reangajat, pentru un an, ca inginer principal in Grupul Industrial de Chimie Rm. Valcea.

In timpul liber a scris cu mare pasiune poeme istorice, poezii si povesti.

S-a stins din viata la 15 martie 1992, in Ramnicu Valcea, lasand in urma doi fii, trei nepoate si un nepot.

Cu volumul de fata, Editura Pavcon initiaza o serie intreaga de scrieri de mare valoare estetica si istorica semnate de Dumitru Curcaneanu.

Extras:

In Tara de Jos primavara zambeste-n livezi de ciresi

Si codrul spuzeste in muguri viata dospita-n pamant.

Ies pluguri de lemn pe razoare, manate de harnici razesi

Si turme de oi bat talanga, departe pe aripi de vant.

La poale de munte stau palcuri de oameni cu ochi panditori

Si focuri se-aprind in poiana in care-i un cort ridicat.

Se-aude-nganare de bucium si tropot de cai la stramtori,

Apoi dintre cetini apare un tanar in zale-mbracat.

Boieri si plaiesi se descopar si-ncet vin aproape de cort

Sa-l vada pe Stefan pribeagul, feciorul lui Voda Bogdan.

E tanar coconul si pare prea mic in razboinicul port,

Dar chipu-i de soim imblanzeste pe-orice semet moldovan.

Pe umeri curg plete balaie, musteata-i ca spicul de grau,

Din fata senina, severa, privesc ochii verzi, arzatori.

Botforii de bour au pinten si palosul greu sta la brau,

Iar trupul de crita e sprinten sub solzii de za lucitori.

— Boieri si razesi, pace voua si slava acestui pamant,

Din care tradarea si crima cu ura m-au fost izgonit!

Ma-ntorc insetat de dreptate, sub semn de cumplit juramant,

Sa fac randuiala in tara, iar voua un trai mai tihnit!

Pe Petru-Aron, ucigasul, din scaun sa-l smulg m-am legat.

De bir si podvezi sa fiti liberi, pe voi si-ale voastre stapani.

Poporul sa-si are mosia, dand rod insutit de bogat,

Iar tara in veci sa nu fie spurcata de cnejii pagani!

— In tine cunoastem pe Voda si credinta juram!

Grai un plaies 'nalt ca bradul, punand un genunchi la pamant.

Porunca da, Doamne, si-ndata cu toti la Suceava zburam

In furci sa-naltam ticalosii, atati cati in tara mai sunt!

— Traiasca Maria Sa Stefan, feciorul lui Bogdan Musat!

Strigat-au tunand mii de glasuri, de muntii prelung au sunat.

Din sihla ascunsi ies vecinii, puhoi aspru, infricosat;

Cu furci si tapoaie se-nchina acelui ce soarta-nsemnat.

Atunci din stramtori se iveste ostire munteana gonind,

Trimisa de Vlad Tepes Domnul sa steie-ajutor lui Stefan.

Vecini si razesi zvarle cusma, baltaguri se-nalta sclipind

Sub steaua ce mandra se-nalta pe cerul batran moldovan.