Aleksandar Stoicovici mi se pare unul dintre cei mai interesanti, vii, dinamici, vitali poeti ai ultimului val. As risca sa-l alatur unei serii de poeti ai granitei, de poeti ai limitei, din care fac parte, linga Vasko Popa si Miodrag Pavlovici, exceptionali autori banateni precum Dusan Petrovici, Slavomir Gvozdenovici, Liubita Raichici.

Primul ciclu de poezii, «Incizie», reia un titlu al lui Vasko Popa si parafrazeaza cu har momente epice ermetice, simbolice din retelele marelui poet sarb. «Rinoceriada» sau «Douasprezece pahare» adauga momente ale actualitatii in devenirea averstismentelor. «O ruleta ruseasca sau «Apocalipsa de sticla a lui Klein» transcriu avertismente prin intermedierea unor personaje esentiale ale momentului cultural. In totul, literatura propusa de Aleksandar Stoicovici, aluziva si incitanta, numeste un moment literar viu, foarte implicat intr-o geografie literara evidenta pentru cel care intelege lumea de contact cultural romano-sarb.

Poet al unui timp al literaturii, dar si al unui spatiu literar, Aleksandar Stoicovici defineste cum putini o fac un Banat al scrisului tinar.

(Cornel Ungureanu)

E atat de vesel sa descoperi poezie culta pe bune, adica intesata de arhetipuri si intertextualitati asimilate. A fi cultivat inseamna a nu face proza si parada cu ceea ce cunosti. Alexandar Stoicovici scrie cu vina despre lucruri grave. Asemenea unui muribund cu ochiul ciudat de viu, el vrea sa mestece cu privirea toate gesturile umanitatii. Inciziile practicate de el sunt precise si eficiente: taie exact acolo unde e ceva de vazut. Dar taie in asa fel incit vazutul sa fie niciodata-inainte-vazut. Pentru ca, de undeva din pod, a scos un bisturiu metaforico-metonimic cu care ciopirteste banalitatea pana ii da forme explozive. Un poet cu stofa de chirurg plastician.

(Felix Nicolau)


Anul aparitiei: 2011
Numar de pagini: 89