Functionand ca o oglinda cu doua fete, dintre care una – cu efect de lupa – augmenteaza imaginea fara a o altera, volumul de poezie „Vitralii in lumina de vara”, scris la… patru maini poetice, infatiseaza un univers al departarii interioare, geografice si emotionale pe cat de fascinant, pe atat de fragil. Parcursul liric confesiv al celor doi autori, Dorian Stoilescu si Loredana Tudor-Tomescu, se impleteste si despleteste continuu, serpuind printre experiente similare, dar si diferite, trairi chinuitoare, revolte impetuoase si sperante comune. Iar pe traseul complicat, filigranat, al versurilor, dimensiunile spatio-temporale isi pierd rigoarea, tari, orase, poduri, strazi, tuneluri si amintiri amestecandu-se in malaxorul memoriei, pentru a da nastere unor refugii mundane, visand la robustetea constructiilor sacre.

Poemele exploreaza detaliat fragilitatea conditiei umane si dificultatea de a gasi stabilitate intr-o lume marcata de mobilitate, insingurare si nesiguranta identitara. In spatiul vitrat al incertitudinii, iubirea apare ambivalent, simultan salvatoare si dureroasa, proiectandu-se dintr-un trecut al amaraciunii („Cea mai teribila strainatate e cea a inimii tale/ trecand pe langa a mea, zilnic”) intr-un viitor al nazuintei („Nisipul din mine mai crede-n iubire si-n loialitate de labrador”).

Provocatoare, dar si captivanta se dovedeste identificarea autorului/autoarei din spatele versurilor deliberat nesemnate, desi femininul clocotitor si masculinul frust razbat adesea printre randuri. Dar cititorul care se lasa atras in joc (sau absorbit de luciul oglinzii) se va simti cu siguranta rasplatit la final. Pentru ca, prin lumina mierie a verii traversand vitraliile trecutului, se zareste o „vindecare la ambele capete ale ranii”.