Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.
 
 

Celalalt Cluj. Povestiri adevarate - Grecu, Sorin

Editura SCOALA ARDELEANA

-12.5 Lei
Celalalt Cluj. Povestiri adevarate

Cartea face parte din campania

Book Lovers Weekend - Transport GRATUIT la Pachetomat pentru comenzile peste 50 de lei

Campania este valabila in perioada 20/04/2024 - 21/04/2024 in limita stocului disponibil. vezi alte carti din campanie

Celalalt Cluj. Povestiri adevarate

Apreciere: 3.7/7 (12 voturi)
Status: In curs de reaprovizionare
Timp confirmare stoc: 1 - 4 zile lucratoare

PRP:50,00 LeiAcesta este pretul recomandat de producator/ pretul de coperta. Pretul de vanzare este afisat mai jos
37,50 Lei
Diferența: 12.5 Lei

Descriere

Descriere - Celalalt Cluj. Povestiri adevarate

Clujean din nastere, orasul a insemnat pentru mine – ca-ntr-un joc secund barbian – ceva mult mai subtil decat poate insemna acesta pentru cineva mutat in el, chiar si cu decenii in urma... E un sentiment inexprimabil, pe care doar "bastinasii” sai il pot avea, o patina imprimata direct pe inima, din nastere – obligatoriu la Clinica "Stanca” – sau in timpul haladuirilor de zi si noapte pe celebrul "Floastar”, al momentelor petrecute la Arizona, Croco, Melody, Conti sau Cola, cand prin fata ta defilau marile personalitati ale vechiului Cluj sau galeria de vita salbatica a boemilor, nebunilor, scapatatilor burgului.

Pitty Vintila, regretatul medic legist, jazz-man si fost detinut politic – cel care s-a urcat pe statuia lui Matei Corvin din centrul Clujului, in 1959, pentru a celebra Centenarul Micii Uniri, platind pentru gestul sau cu ani grei de puscarie –, aiudean mutat in adolescenta la Cluj, avea o caracterizare ciudata pentru clujeanul get-beget, care m-a intrigat intr-o prima faza: "perfida gazda clujeana”! Asta pentru ca el vedea in clujeanul originar un ins egoist, care-si inchiriaza scump locuinta celor veniti din alte colturi ale tarii ca sa studieze in oras, dijmuindu-i la maximum.

Si tocmai aceasta nota speciala, remarcata de marele Pitty, pe langa multe altele, obiective, a fost cea care a dus la "decaderea” spiritului acestui oras si la ridicarea mai nou-venitilor, caracterizati in special prin solidaritate de grup, ajungandu-se la o dominatie a acestora asupra vechilor clujeni. E soarta inevitabila a fiecarui "imperiu” sa moara plin implozie, la presiunea "popoarelor” dimprejur... Iar Clujul vechi, ramanand izolat, doar cu profesorii, geniile sale razlete si egocentrice sau cronicarii singuratici, precum subsemnatul, si-a croit parca dinadins unicitatea si aura "derizorie” si boema, care-i da farmec!

Ei bine, cartea de fata tocmai la asta se refera: la INEFABILUL acestui burg, dificil de reperat daca nu esti de-al lui! Iar eu, o mai putin "perfida gazda clujeana”, ma voi stradui, in aceste pagini, sa va prezint trecutul, prezentul si (precis!) viitorul lui, incalcand aceasta stranie Omerta, si sa le ofer vechilor si noilor clujeni un ghid de cunoastere – de fapt, o istorie nefardata a orasului, prin oamenii sai. Pe care, priviti printr-o lentila convexa, i-am considerat, oarecum, emblematici. (Sorin Grecu)

* * *
Cuprins

Celalalt Cluj, al meu, sau cum mi-am pigmentat viata cu povestiri adevarate!
I. Aceleasi locuri, alti oameni

Viata profesorului Octavian Schiau, cel care a facut cadou Clujului "Caietul Rosu” al lui Eminescu

Povestea crimelor celebre ale Clujului, relatate de dr. Iuliu Andrei, cel mai vechi procuror criminalist din Romania!

Povestea marelui compozitor Al. Vilmanyi, retras langa Cluj-Napoca. Azi, creatia lui e furata de Adi Minune si Dan Bursuc!

Povestea "Crucii Mantuirii” din Dealul Feleacului, vandalizata de horthysti si "lichidata” de comunisti in 1958!

Prof. Felician Micle: "50 de ani din viata mi i-am inchinat Gradinii Botanice din Cluj-Napoca”

Graficianul Octavian Bour sau personajul din spatele caricaturii!

Alexandru Stermin, "Birdman” – clujeanul care face legatura intre oameni si lumea pasarilor!

Sanda Mihaela Popa sau terapia de doliu funerar si sufletesc: meseria revolutionara pentru care a luat viata de la zero!

Dr. Simeon-Petru Mosoigo: "Am cunoscut criminalii Clujului, de la Omul cu Ciocanul pana la batausii Doinei Cornea!”

Eugen Albu, maestrul epigramei clujene: "In patru versuri eu concentrez o lume intreaga!”

Elena Maria Sorban. Cuvinte din si pentru muzica

Mitrut, file de poveste! Trei intamplari traite in compania marelui taragotist, recent plecat dintre noi

Prof. Corina Catana, USAMV Cluj-Napoca: "Plantele ne cultiva pe noi, ca sa le oferim, prin descompunere, mineralele de care au nevoie!”

Povestea lui Mircea Dragoteanu, "regateanul” cu cinci facultati si doctorate care innobileaza Clujul!

Liliana Trif, un fost mare medic al Clujului si stranepoata a lui Avram Iancu, a ajuns sa doarma pe strazi!

Liviu Mocan, sculptor: "Eu caut sa lustruiesc oglinzi pentru cer!”

Contrabasistul si tenorul Alexandru Manzat – o memorie vie a Clujului!

Avatarurile poetului "purtator de Crist”, Ion Cristofor: "In copilarie, o felie de paine mucegaita imi parea un festin!”

Ingrozit de consumul de droguri, scapat de sub control, un medic clujean deschide o linie verde nationala!
II. Martiri, calugari, artisti, oameni nedreptatiti din zona Clujului

Povestea maicii Ierusalima, ucenica lui Arsenie Boca, cea care l-a determinat pe Ceausescu sa aprobe reinfiintarea Manastirii Ramet

Ana Maria Tudos: "Comunistii mi-au distrus viata, dar tara si credinta din suflet nu mi le-au putut lua!”

Puiu Pasca, omul care a "luptat” impotriva comunismului prin poker. A "golit” de bani gestionari, activisti, militieni si securisti

Florin Tomina, inventatorul bagat de sistem la balamuc. Omul s-a trezit sa revolutioneze industria hidroizolatiilor!

Rodion Rosca, "tatal muzicii electronice” si al curentului New Wave din Romania, traieste, uitat de semeni, la Aschileu Mare!

Marire si decadere. Abrudan, "Baronul de Caritas”: "Mi-au lipsit trei zile sa iau trei miliarde si jumatate. Am pierdut totul!”

Arsenie, fost rocker, ajuns om al lui Dumnezeu!

Samsarii de terenuri fac legea la Marisel! O familie care s-a luptat cu ei si-a pierdut curtea ca sa se faca un drum spre nicaieri!

Parintele Sabin Fagaras din Feleacu – pastor cu doctorat in Teologie la Roma si cultivator de kiwi!

Viata si suferintele lui Gheorghe Vintan, traducatorul celei mai vechi scrieri din lume, cea de la Tartaria!

Povestea vechilor discoteci si a DJ-ilor din Clujul comunist: "Daca prezentai in engleza, Securitatea zicea ca retransmiti posturi straine!”

"Floastar”, studenti, discoteci in anii '70. Povestea DJ-ului Dorin Zogorean, idolul vechilor clujeni

Iosif Boca "Eminescu”, soferul-legenda al Clujului la 89 de ani: "Am lucrat si pe Mao Zedong, primul autobuz romanesc!”

Augustin Maior, inventatorul telefoniei multiple – patriotul exclus din Academie, al carui fiu s-a sinucis din pricina comunismului!

Paizs Miki, un mare boxer pe care l-a dat Clujul: "Am fost campion mondial 20 de minute, apoi au schimbat decizia!”

Povestea "gnomului” Iuliu-Gyuszi-Gyula, ultimul nebun cu staif al Clujului. Are radacini prusace, maghiare si romane!

Clujul real. 1 Mai, la adapostul femeilor cu copii, victime ale violentei domestice: "Pentru prima oara, dupa ani de zile, sunt fericita!”

Vasile Tusa, geniul cu opt clase care i-a uimit pe comunisti, singurul clujean prezent in istoria aeronauticii romanesti!

Calin Nemes, asa cum l-am cunoscut...

Adam Sandor, un personaj fabulos al vechiului Cluj! Sportiv, discotecar, aventurier, manager de hotel si actor la Hollywood!

Doua povesti de la PNT-CD Cluj

* * *

SORIN GRECU s-a nascut la 6 februarie 1962, in Cluj. Este absolvent al Facultatii de Filologie din Cluj-Napoca, sectia romana-engleza, promotia 1986. In timpul comunismului, a practicat urmatoarele munci: paznic de noapte, muncitor necalificat, librar. Dupa 1989, a fost profesor de limba romana, apoi jurnalist si reporter de televiziune la: Patria – Cluj-Napoca, Tribuna Ardealului, Ora – Bucuresti, CBN TV Cluj-Napoca, Agentia de presa MEDIAFAX, PRO TV Cluj-Napoca, Alpha TV Baia Mare, NCN TV Cluj-Napoca, Mesagerul, Gardianul, Ziua de Cluj, Gazeta de Cluj, Buna Ziua Cluj.

Actualmente este jurnalist freelancer si referent de presa la o institutie culturala clujeana. A realizat mii de stiri si reportaje de presa si televiziune, unele preluate de CNN, Euronews, RTL, TVR etc. A obtinut numeroase premii literare in tara si, recent, in Italia, pentru proza scurta: Premiul de Excelenta, ex aequo, la Concursul International de Literatura "Lo Splendore Del Talento – Scintille D'Arte”, 2020.

De asemenea, trebuie mentionate premiile de jurnalism si televiziune: Premiul Clubului Roman de Presa, 2005; Premiul Special al Juriului – SIMFEST 2007, Targu Mures; Marele Premiu al Festivalului National de Film Etnografic, Galati, 2013; Mentiune speciala la International Documentary Film Festival on Art, Ecology and Tourism, Bucuresti, 2014; Premiul Saloanelor "Liviu Rebreanu”, Bistrita, 2018, pentru volumul de reportaje "Ati venit sa munciti… nu sa traiti!”. Povestiri din lagarele de munca si puscariile comuniste etc.

Pe langa opt volume de poezie, Sorin Grecu a publicat urmatoarele volume de reportaje: Viata lucreaza cu alte date, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010; Reportajele mele, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010; Povestiri altfel, Editura Galaxia Gutenberg, Targu Lapus, 2012; Alexandru Titrus – portret din cioburi, Editura Traditii clujene, Cluj-Napoca, 2013; Vanatorul de tornade.

Povesti adevarate de la morga, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2017; "Ati venit sa munciti… nu sa traiti!”. Povestiri din lagarele de munca si puscariile comuniste, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2018; Rezistenta romaneasca. Povestiri din lagarele de munca si temnitele comuniste, Editura Eurotip, Baia Mare, 2020.


    An aparitie: 2020
    ISBN/ISSN: 978-606-797-572-7
    Format: 16x23cm
    Pagini: 336


Pentru orice solicitare contactati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.

LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.


Alte carti de la editura SCOALA ARDELEANA

Editura Scoala Ardeleana promoveaza cultura scrisa transilvaneana pentru toata Romania si pentru romanii de pretutindeni. Totodata, aduce in capitala Ardealului autori valorosi din celelalte regiuni ale tarii, precum si scriitori importanti ai literaturii universale. Incepand din 2014 si pana in prezent (2020), Editura Scoala Ardeleana a dat tiparului aproape 1.000 de titluri importante pentru cultura romana si universala, incluse in peste 50 de colectii. Editura Scoala Ardeleana se remarca in primul rand prin publicarea de carte din domenii ale stiintelor umaniste: istorie, critica si istorie literara, filosofie, studii culturale, teatrologie, precum si a lucrarilor academice, a tezelor de doctorat si a altor lucrari stiintifice si universitare. Volume semnate de profesori universitari din toata tara fac parte din bibliografia principala a cursurilor universitare si a lucrarilor de doctorat din domeniile aferente, onorand astfel una dintre valentele esentiale ale editarii de carte, cea didactica si instructiv-educativa (Mentionam aici, in special, Colectiile: Carti-Eveniment, Scoala ardeleana de istorie, Istorie contemporana, Istorie universala, Seria de autor Ioan-Aurel Pop, Biblioteca SINTEZA, Scoala ardeleana de critica si istorie literara, Cosbuc 150, Echinox, Scoala ardeleana de filosofie, Scoala ardeleana de arta, Scoala ardeleana de jurnalism, TIFF Cinefil, Scoala ardeleana de teatrologie, Scoala ardeleana de teatru). Portofoliul editorial include titluri importante ale literaturii transilvanene, dar si lucrari de eseistica, teologie, arte vizuale, psihanaliza, spiritualitate, precum si traduceri din literatura straina (franceza, engleza, spaniola, italiana, portugheza, ceha, sarba, maghiara, ebraica, japoneza, rusa), reusind astfel sa acopere o arie larga in domeniul editarii de carte.