Cand toate revistele pentru femei incearca sa ne impuna perfectiunea prin tipare, opt femei reale isi accepta imperfectiunile si vorbesc deschis despre ele. „Femei perfect de imperfecte” aduna opt povesti de viata scrise de opt femei diferite, pe care le uneste pasiunea pentru scris si pentru autentic.

Cartea ajunge repede la inimile cititorilor, pentru ca fiecare om se regaseste la un moment dat in randurile ei. „Femei perfect de imperfecte” este despre femeia normala, moderna, activa, despre momentele decisive din viata sa si despre provocarile cu care vin ele la pachet: cat de dificil este sa fii mama, cum te lupti cu depresia, cum traiesti intr-o relatie bazata pe abuz, cum treci printr-un divort, ce impliniri si neimpliniri ai in dragoste si in cariera.

„Femei perfect de imperfecte” este un proiect semnat de cele opt femei care scriu pe blogul colectiv Belva. Dupa ani intregi si mii de articole in online, Belvele au hotarat sa aduca inspiratie si in offline, prin aceste experiente de viata adunate in cartea lor de suflet, Cartea Belvelor.
 
Fragment din carte:
Il vedeam apropiindu-se incet, cu pantalonii largi si manjiti de toate tipurile de sol romanesc si un tricou rupt in zona umarului drept. O mana o balanganea alene pe langa corp dar pe cealalta o tinea ascunsa, la spate. Nu stiu daca melodia care rula in casca mea dreapta a fost vinovata sau chiar scena parea desprinsa dintr-o carte de Stephen King; cert este ca inima mi s-a urcat in gat si un soi de morcov mi s-a instalat in zona posterioara. Mi-am strans genunchii la piept si l-am strans pe Vali de mana atat de tare, incat as putea garanta ca e pregatit pentru sala de nasteri.

Pe masura ce distanta dintre el si noi devenea mai mica, spaima mi se instala mai tare printre oase iar incheieturile mainilor incepeau sa semene cu ale lui Pinocchio. Ma gandeam deja la ce vor spune reporterii televiziunilor la stirile de la ora 5 si ma ingrozeam la ideea ca voi ramane fara bagaje, bani si mancare in mijlocul iernii, intr-un oras unde nu locuieste nicio cunostinta de-a mea.

Apoi, insa, mi-am adus aminte de scena din tren si mi-am spus: „bai, a reusit sa scape de betiv, scapa si de aurolac!” si am incercat sa imi temperez tremuratul balamalelor. Numai ca n-am apucat sa-mi potolesc pulsul prea mult, caci l-am vazut pe individ cum scoate mana de la spate si o indreapta spre noi. Direct, in secunda aia, mi s-au prezentat  in fata ochilor toate armele posibile: de la cutit si pistol, la arc, sulita si chiar bata de pe vremea neanderthalilor.