Emil Dinga: Fulguratii de simtire
Calatorind pe ulitele timpului, Emil Dinga isi retraieste, liric, viata sub adierile ei capricioase, unde fosnetul timpului ii pare un/ cintec amestecat cu plins. Meditatiile poetului din cartea „In umbra timpului” stau sub semnul marii treceri, insotite de salutul sau, ca o rasuflare fierbinte,/ care topeste clipa. Noul volum de versuri vibreaza eminescian in fulguratii de simtire.

Cassian Maria Spiridon
Iasi, 24 octombrie 2024

Emil Dinga: Poezia ca bucurie
Secolul XXI nu este un secol al bucuriei. Printre poeti nefericiti, dispretuitori, brutali in exprimare, vesnic in cautare de trairi pe care nu le pot apuca, apare un poet facut din lumina si bucurie, chiar si atunci cand ne povesteste despre pierderea lenta a vietii… Emil Dinga — cu simplitatea si profunzimea lui — scrie ce simte. Poezia lui se citeste cu sufletul la gura.

Lidia Vianu
Bucuresti, 25 octombrie 2024

Emil Dinga: Umbra timpului in studii lirice
D-l Emil Dinga este un eminent filosof cartezian-pragmatic, cercetator in stiinte economice la Academia Romana, a carui creativitate se manifesta, deopotriva, si-n literatura, cu o consistenta care-mi evoca personalitati de prim plan ale culturii romanesti. Pentru el, umbra fizica a omului e dublata de o umbra metafizica, „umbra timpului”, cum o numeste in cheie eminesciana, timp care nu are dimensiune ontologica. Literatura lui este un compozit de „forme/umbre”, devenite, holomeric, „studii lirice”, noutatea viguroasa adusa de poemele si aforismele sale.

Theodor Codreanu
Husi, 26 Octombrie 2024

Emil Dinga: Iscodind lumea
Insolitul program estetic pe care ni-l propune, cu tenacitate, Emil Dinga, scriitor dificil, de portanta ideatica, inovativ, mereu problematizant sub cupola „vointei rationaliste” (alungand metaforita), incheaga, de fapt, prin urzeala unor mestesugite retrairi, o ucenicie existentiala, acuzand „oboseala fiintarii”; sau, mai exact, „destramarea de fiinta” (cea „murdarita de timp”), urmarita dintr-un trecut in care el, autorul, „nu mai este”. Dar a nu fi, ne spunea altadata, inseamna tot „o fiintare”. Acum, „in umbra  timpului”, sub asaltul clipelor – „pasari flamande”, poetul, iscodind lumea, ne asigura ca timpul, izvorand mereu, isi scrie jurnalul-palimpsest, scrijelind amintiri.

Adrian Dinu Rachieru
Timisoara, 27 octombrie 2024

Termen fara concept (deoarece este lipsit de ontologie), timpul s-a existentializat ca metafora, fie in filosofie, fie in poezie/arta. Alaturi de umbra fizica (semiotizand fiintarea noastra), suntem insotiti, inexorabil, si de o umbra metafizica – umbra timpului. Ambele umbre sunt generate de propria noastra existenta, asa incat ambele vor intra in nefiinta odata cu noi. Volumul de fata reprezinta o larga reverie (nici vis aleatoriu, nici reflectie deliberata) consumata in umbra timpului, umbra perceputa nu estezic, ci meditativ. Ceea ce rezulta din aceasta reverie nu este explicatie (oricat de prezumptiva), ci intelegere, adica o colorare idiosincratica a (pe)trecerii ireversibile a fiintei, iar aceasta colorare impredictibila aspira la crearea emotiei fiintarii. As spune ca emotia fiintarii este un fruct (nu mereu cules, si nu de oricine cules, al) al umbrei timpului. Reveria in umbra timpului este un dar pe care fiecare dintre noi spera sa aiba norocul sa-l primeasca, iar eu incerc, aici, sa impartasesc cu cititorul iluzia unei asemenea reverii.