Adolescentului de azi ii va fi, desigur, foarte greu sa priceapa libertatea, deschiderea sufleteasca, forta de absorbtie culturala, intensitatea trairii si fervorile de tot felul, solidaritatea intru altruism si, mai ales, frenezia resin-cronizarii cu valorile Occidentului caracteristici esentiale pentru formarea tinarului intelectual roman de la sfirsitul anilor saizeci. Am fost patru ani coleg de grupa cu Christian Craciun la Facultatea de limba si literatura romana a Universitatii Bucuresti (1972-1976), am impartasit aceleasi idealuri si bibliografii, am batut aceiasi cimpi, am fugit dupa aceiasi cai verzi pe pereti si am practicat cu egala patima aceleasi metode ale evadarii pe verticala. El a ramas cu entuziasmele si, mai ales, cu toata purita-tea de atunci, cu un soi de asumare christica (daca mi se ingaduie formula) a lumii si a culturii... Christian Craciun este un om al daruirii, al jertfei de sine si nicidecum un simplu profesor. O profunda natura catalitica, dupa vorba lui Blaga, pentru care suprema valoare morala a omului este smerenia: a-ti pleca grumazul in fata Celuilalt, spre a-l face vizibil pe acela, in dauna fiintei tale iata lectia (kenoza) lui. Cind un om ca el se intreaba, pur si simplu, daca exista o cultura romaneasca postbelica, poti sa fii sigur ca o face nu doar cu o desavirsita buna credinta, ci si cu acel soi de patos responsabil care lipseste majoritatii intelighentiei dimbovitene. Christian Craciun ramine un om piinea lui Dumnezeu. Primeasca bietul, dar sincerul, omagiu al unui dracusor de carnaval! Drept pentru care semnez, Dan C. MIHAILESCU