„Proza rurala” ajunsese sa insemne, in perceptia obsteasca, o proza conservatoare, desueta, presupus simplista, schematica, dand seama cu mijloace artistice modeste de o realitate umana mai degraba rudimentara, lipsita de rafinament, subtilitate ori profunzime sufleteasca. I se opunea, intr-o viziune cvasi-maniheista, proza urbana, presupusa a fi in mod automat purtatoarea complexitatii, a innoirii si rafinamentului, a valorii.

In practica, insa, respectiva prejudecata a fost, de fapt, tot mai viguros contrazisa de ivirea unor opere de „proza rurala” inzestrate cu caracteristicile literaturii moderne de calitate.

Acest studiu cauta sa depisteze, sa reliefeze si expliciteze succint trei dintre etapele semnificative ale afirmarii unei proze efectiv moderne, cu tematica „rurala”, survenite de-a lungul ultimelor doua treimi ale secolului trecut si marcate de contributia a trei scriitori reprezentativi: Pavel Dan, Marin Preda si Sorin Titel.