Cu aproape aceleasi ingrediente ca la prima aparitie editoriala (Sange si flori de portocal), dar cu un plus de maturitate stilistica, Lacrimi de Ceacar ne pune in fata unei povesti imaginare, intr-un decor care nu e neaparat science-fiction, fara sa fie propriu-zis nici lumea noastra de azi. Iubirea si ura, fidelitatea si tradarea, vocatia si ratarea, atent dozate si intr-un perfect balans narativ sunt puse in pagina de Tessa Nadir cu o surprinzator de buna cunoastere psihologica, astfel incat elementele de fantasy nu obtureaza nicidecum verosimilitatea personajelor. Iubitorii genului au de ce sa se bucure, ca si cititorul obisnuit de altfel, fie el si din mult deplansa „era cibernetica” pe care, iata, o traim. Cu o prozatoare inchegata – rara avis – inca de la debut. - Virgil Borcan

Naeva se uita la el lung, ca prin ceata, cu ochi obositi. Ceacarul parca se legana de la stanga la dreapta, avea corpul mare si umflat, si bratele alungite, negre. Era ca umbra ei, stand inclinata pe o parte, holbandu-se la ea, balanganindu-si membrele acelea interminabile si transparente. Si incepu sa… rada de ea. Vocile si rasetul. Ti-e frica de umbra ta! […] Statea aici, radea si se astepta ca ea sa-l felicite pentru ce construise. Si ochii lui, unul albastru, celalalt verde, ca niste semafoare, palpaiau…