„De ce Lectio incerta? Pentru a omagia gradul de aproximare inevitabila cu care este inzestrat orice text secund, „textul despre…”. Suficient de ego-centrat, am scris in diferite feluri despre obsesiile si fantasmele mele gasite in cartile altora. Asta ma indeparteaza – iarasi – de conditia unui critic „profesionist”, obiectiv. Era sa pun ghilimele si dupa al doilea epitet! Sunt deci lecturi (lectio) pasionate, minate si manate de conditia incertitudinii, a constiintei permanente ca inima textului bate mereu intr-un loc mai adanc si mai ascuns. Simple „auscultari” la urma urmei, orice citire este citirea unei pulsatii de viata care bate in departare. Mereu in departare. Viata a pasiunilor daca este un text literar, viata a ideilor daca este unul eseistic. Incertitudinea aceasta permite dialogul care se naste din diferenta. De aceea textele de aici sunt in mod discret dialogale, nu la modul formal, ci ca expresie a unei intalniri si a unui schimb. Am vorbit nu despre carti, ci cu cartile. La urma urmei, ceea ce ne intereseaza pe toti este Sensul. In cautarea lui bantuim printre carti.” (Autorul)