De aceeasi factura ( cu romanul Anna, n.a), dar mai ambitios, este romanul Lydda inceput in 1898 si incheiat in 1904, fara legatura cu ciclul Comanestenilor, si compus din doua parti: una epistolara (scrisorile unui tanar, Mircca M., catre tutorele sau, Filip A., boier savant si mizantrop); alta, un jurnal ai lui Filip, scris dupa moartea tanarului.

Cel mai interesant personaj nu e Lydda, ci Filip. Modelul lui e in Le Disciple de Bourget, atat prin prisma temei educative, cat si prin ideea de a urmari punerea de acord a unei doctrine filozofice cu viata traita. O parte din demonstrarea inferioritatii femeii e alimentata de ideile lui Schopenhauer. Lydda e si un roman camilpetrescian prin imbinarea analizei psihologice cu expunerea unor puncte de vedere filosofice. Lydda, englezoaica, artista, de familie buna, se compromite ca o cunoscuta eroina a lui Henry James, abuzand de compania unui tanar pe care spiritul victorian al parintilor ei il refuza. Dar cea mai frumoasa parte din roman e aceea consacrata relatiei dintre socru si nora, dupa disparitia lui Mircea. Filip e misogin si citeste fetei din Platon ca sa-si lamureasca teza.

Intreaga dezbatere recurge la exemple ilustre. Insa Lydda nu e o Fanny Ronchivccchi si nici macar o Daisy Miller, asa incat batranul vede cum convingerile filosofice ii sunt subminate de simpatia crescanda pentru admirabila lui nora. La ora ceaiului de seara, Filip citeste din Banchetul si Lydda asculta. Numele poetilor si filozofilor preferati plutesc prin aburii ceaiului si cele mai inalte speculatii se imbiba de atmosfera blanda a casei boieresti (ca si aceea a lui Murgulet), de zanganitul linguritei in ceasca. In astfel de momente ale perfectei intimitati Duiliu Zamfirescu e neintrecut.