Miscarea din piatra nu se refera la o actiune propriu-zisa, ci la capacitatea cuvintelor de a creea si transforma lumi mai mult sau mai putin existente.

Prin intermediul acestor poeme, experientele cotidiene prind valente noi, nemaifiind doar evenimente pasagere, ci devenind mediatoare intre lume si poezie. La fel cum Lectia despre cub a lui Nichita - poet indragit de Maria Petrovna - vorbeste metaforic despre cub, piatra in care se gaseste miscarea poate fi inlocuita fie cu un corp, fie cu poezia insasi.

Aceasta placheta marcheaza o trecere brusca dinspre adolescenta spre maturitate, aratand cum „Femeia de acum n-are nici ziduri, nici voaluri, pentru ca ai stiut-o inainte sa fie, ea insasi, femeie”. In aceste cateva poeme vedem cum poeta devine o femeie puternica care isi asuma alegerea unor cuvinte si, implicit, consecintele care nu se lasa asteptate. Poemele Mariei stau sub semnul unei feminitati plina de curiozitate asemeni Evei care „e totusi mama - mi se spune, Inainte de a fi o pacatoasa”. Feminitatea ca si poezia se descopera si descopera, impunandu-se in acelasi timp printr-o atitudine blanda in fata masculinului. Ambivalenta celor doua semne ramane prezenta in fiecare poem, adesea, acestea formand hermafroditul: „As putea marturisi stramb despre mine. Dar nu despre noi”.

Descoperirea poeziei coincide cu descoperirea corpului si a intimitatii, admiratia ingerilor si incercarile de gasire a unor aripi metaforice pentru a putea zbura si a miscarii din piatra. 

(Nicolata Papp)