Ce a urmarit comunismul? Nici mai mult, nici mai putin decat schimbarea lumii din temelii. Totul trebuia sa devina altfel: societatea, omul, natura... Constructie mitologica prin excelenta, insa o mitologie care (in spiritul secolului al XIX-lea, care a generat-o) s-a dorit a fi stiinta, si numai stiinta, pana in cele mai mici detalii. Legile istoriei indeosebi („descoperite“ de Marx) pareau a fi marele aliat al comunismului: cum sa gresesti, cand istoria iti da dreptate?
In aceasta carte, Lucian Boia a adunat pentru prima data diversele segmente ale imaginarului comunist, supunandu-le unei interpretari de ansamblu. Apare astfel, in intreaga sa splendoare, scaldat in umor negru, seducatorul si grotescul proiect, al carui rezultat a fost exact opusul „viitorului luminos“ pe care-l preconiza.

„Ceea ce deosebeste comunismul de alte experiente totalitare, si mai ales de filozofiile fasciste ale actiunii pure, este cu siguranta punctul sau de sprijin stiintific, referintele si obsesiile sale livresti. Toti sefii comunisti au scris enorm (sau cel putin s-au prefacut ca o fac), toti au fost foarte preocupati de problemele teoretice, fiecare cu gandul de a mai adauga un mic detaliu la marea stiinta marxista. A fost o civilizatie a scrisului, scris vrand sa insemne in acest caz Scriptura, o colectie de texte sacre, copiate si recopiate, compilate, interpretate la nesfarsit... Un comportament de tip medieval, Marx inlocuind Biblia, iar discipolii sai pe Parintii Bisericii.“ (Lucian BOIA)